Săgeţi otrăvite
Începe presa să devină calul de bătaie al politicienilor, al celor unşi vremelnic pe funcţii de conducere. Dreptul la opinie este considerat de prea iubiţii noştri aleşi un moft, o acadea. Dacă îi critici, le arăţi defectele, gafele profesionale, politice, ieşirile cu iz patologic, eşti catalogat rapid săgeata cuiva, cumpărat, aservit, mânjit.
Cum te prinde, cum te bate la popou şi îţi face semn cu degetul că nu ai fost cuminte. Mai nou, ziariştii sunt văzuţi ca nişte naivi, marionete, păpuşi, cărora le dăm sfaturi, îi ameninţăm, le spunem să fie serioşi, să se păzească, să aibă grijă… Eventual, le impunem ce să scrie, ce să filmeze sau să fotografieze. Nu mai asudaţi, fraţi jurnalişti, pe câmpul democraţiei că, oricum, se afundă tot mai mult în ceaţă!
Le este foarte uşor politrucilor, cu doctorate sau fără, să vorbească, să facă pe filozofii împovăraţi de privilegii şi averi nemăsurate, multe dospite din banul public. Se simt tătici peste tot ce mişcă. Cred unii că bietul jurnalist este doar o unealtă, un element de pieptănat imaginea barosanilor, de a le prinde în păr fundiţele care le convin, ca unor fetiţe mofturoase.
Nu ne mai chemaţi, domnilor, la conferinţele de presă unde vă cântaţi în vers liber grandioasele realizări şi vă ascundeţi neputinţele şi gunoaiele sub preş. Nu ne mai jigniţi, apostrofaţi şi ameninţaţi ca pe nişte infractori! Dacă nu vă convine atitudinea noastră, faceţi apel doar la corifeii proprii sau, cum vă place să ziceţi, nedrept, nepoliticos, propriile săgeţi!
