S-au reluat barbariile asupra câinilor comunitari
Hingherii şi-au făcut din nou apariţia pe străzile Târgoviştei. Se acţionează la fel de brutal. Parcă ar fi nişte barbari! Se folosesc de clasicul laţ din sârmă cu care aproape că-i sugrumă pe bieţii câini, care suportă chinuri cumplite.
Nu de puţine ori, cetăţenii au intrat în conflict cu angajaţii Primăriei, cărora le-au reproşat comportamentul brutal de care dau dovadă. S-au adunat până acum sute de câini. Varianta oficială este aceea că sunt duşi la Adăpostul de la Aninoasa, sterilizaţi, după care vor fi aduşi în oraş.
Iubitorii de câini din Târgovişte sunt sceptici. Ne-au spus că bietele animale nu au mai fost aduse în teritoriu. Oamenii sunt convinşi că iarăşi sunt masacraţi câinii în Adăpostul de la Aninoasa.
În noiembrie anul trecut, autorităţile ne-au asigurat că vor renunţa la barbarii. Asta, după ce în zăvoiul de pe malul Ialomiţei, în zona adăpostului, au fost descoperite cadavrele a sute de câini.
Poliţia a deschis atunci un dosar penal, dar până acum nu a dat nicio soluţie. Totul este ca la început.Cum se practică la noi, instituţiile se acoperă una pe cealaltă.