S-a prăbuşit tavanul în capul nuntaşilor
Nu a fost cutremur. Nici măcar o simplă furtună! Şi cu toate astea tavanul din rigips s-a prăbuşit peste nuntaşi şi peste mesele pline cu bucate.
Nenorocirea care a dat peste cap petrecerea mirilor s-a întâmplat în restaurantul Hotelului Dâmboviţa. Un mesean a fost lovit de bucăţile de rigips şi metal şi a fost transportat de urgenţă la spital. Din fericire, viaţa nu i-a fost pusă în pericol.
Nuntaşii au fost bucuroşi că au scăpat numai cu atâta. Ginere şi mireasa sunt hotărâţi să ceară daune conducerii Complexului Hotelier Dâmboviţa pentru paguba pricinuită, dar mai ales pentru că le-a stricat cel mai important moment din viaţă.
Incidentul nedorit nu a dus totuşi la spargerea nunţii. Chiar dacă speriaţi, mirii şi invitaţii au continuat petrecerea la un alt local din Târgovişte.
Prăbuşirea tavanului de rigips, spun angajaţii restaurantului, s-ar fi datorat instalaţiei de ventilaţie care, fiind dată pe o treaptă mai mare, a produs trepidaţii, dărâmând în final plafonul, care nu era bine montat.
Foto: Adevarul