RUŞINOS: Un fost călugăr a furat banii din cutia milei de la Mănăstirea Peştera

Un fost călugăr de la Mănăstirea Peştera din Munţii Bucegi este cercetat pentru furt, după ce poliţiştii au stabilit că el este hoţul care a sustras banii şi acatistele din interiorul „cutiei milei”, aflată în incinta lăcaşului de cult.
Potrivit IPJ Dâmboviţa, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a mers duminică, 9 august, în vizită la mănăstirea în care a vieţuit o perioadă de timp. Profitând se pare de faptul că a fost primit cu braţele deschise, acesta a spart cutia milei şi a furat 830 de lei şi mai multe acatiste. Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite preotului.

















