Reprezentanţii Avocatului Poporului vin săptămâna viitoare în judeţul Dâmboviţa
Aceştia acordă gratuit audienţe tuturor persoanelor care se consideră nedreptăţite de o autoritate publică, cu excepţia celei judecătoreşti. Programul de audienţe este următorul:
– Luni, 9 ianuarie 2012, între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Târgovişte, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
– Joi, 12 ianuarie 2012, între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Moreni, la sediul Primăriei municipiului Moreni.
Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă. „Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice şi asigură protecţie oricărei persoane fizice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică şi socială, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii)”, spune Ioana Enache, expert coordonator Biroul Teritorial Ploieşti al Avocatului Poporului.
Adriana Răceanu