Profesorul Băsceanu trebuie să fie reînscăunat la Inspectoratul Şcolar
Fostul inspector şcolar general adjunct, destituit în 2009 în baza unor algoritmi politici, a câştigat procesul cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
După un an şi jumătate de prezentări la instanţă, fostul inspector şcolar general adjunct a obţinut decizie definitivă, irevocabilă şi executorie de repunere pe funcţie.
Conform deciziei magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, profesorul Băsceanu trebuie să primească şi drepturile băneşti de care a fost privat în momentul schimbării.
Inspectorul şcolar general, prof. Elena Manolescu, cunoaşte situaţia şi aşteaptă hotărârea Ministerului. „Problema nu este a noastră. Ministerul va decide. Eu nu pot să fac nimic. În momentul de faţă, organigrama Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa este completă. Postul pe care l-a ocupat domnul Băsceanu – inspector general adjunct pe probleme de inspecţie şcolară este desfiinţat. Dacă îmi vine hârtie de la Minister, că se suplimentează locurile, nu pot decât să mă supun”, afirmă Elena Manolescu.