Profesoară de matematică, băgată în spital de elevii de a VIII-a
Un caz deosebit de grav a ieşit la iveală zilele acestea. De la o glumă s-a ajuns la spital. Profesoara de matematică Irina Stan a ajuns în stare gravă la spital, după ce elevii unei clase de a VIII-a au vrut să se distreze pe seama dascălului.
La iniţiativa unei fete, au schimbat scaunul de la catedră cu unul rupt. Profesoara a intrat în clasă şi a dat să se aşaze, fără să verifice dacă scaunul este în ordine. A căzut instantaneu.
Din nefericire, Irina Stan s-a lovit cu capul de un calorifer. A fost găsită de un alt cadru didactic într-o baltă de sânge şi inconştientă.
Elevii puşi pe farse fugiseră din clasă. Profesoara de matematică a fost transportată la spital.
Inspectoratul Şcolar a ţinut ascuns acest caz, petrecut pe 8 aprilie, deşi ar fi trebuit anunţată Poliţia. Se pare că eleva iniţiatoare a fost totuşi exmatriculată.
Nefericitul eveniment s-a produs în incinta Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, acolo unde învaţă provizoriu o parte din elevii de la „Bălaşa Doamna”, mutaţi din cauza lucrărilor de modernizare.