Știri, Muntenia-Sud, România|luni, februarie 10, 2025
Sunteți Aici Home » RELIGIE-CULTURĂ » Primăvară cu mărţisoare la Teatrul Municipal Târgovişte

Primăvară cu mărţisoare la Teatrul Municipal Târgovişte 

Primăvara se deschide la Teatrul Municipal cu evenimente culturale speciale dedicate femeii. Între 1 şi 8 martie, vă invităm la teatru şi concert.

JOI, 01 martie, Sala Tony Bulandra, 19.00
ZARURI ŞI CĂRŢI de Sam Henry Kass
cu: Florin Piersic Jr. şi Petre Fumuru
SPECTACOL INVITAT, producţie a Teatrului Metropolis
Pret bilet: 25 lei / 15 lei redus

Tradus, adaptat şi regizat de către Florin Piersic Jr., textul este o comedie de situaţie, cu un dialog scris genial. Piesa poate fi descrisă drept o lecţie de management pentru toţii şefii micuţi care îşi chinuie angajaţii imbecili, dar optimişti. În cazul de faţă, subordonatul nu se dă bătut.

În „Zaruri şi Cărţi” este redat dialogul dintre un patron de local (Florin Piersic jr) şi angajatul său (Petre Fumuru). Hazul şi savoarea piesei rezultă din relaţia celor două personaje, din constantul şi gradat tensionatul lor conflict. Petre Fumuru interpretează excelent rolul angajatului binevoitor, dar greu de cap, un personaj plin de umor, care cucereşte prin bunăvoinţa sa exagerată şi stârneşte hohote de râs până la lacrimi. Preţul biletelor este de 25 lei (întreg) şi 15 lei (redus pentru elevi, studenţi şi pensionari)

DUMINICA, 04 martie, Sala Tony Bulandra, 19:00
NOI CHIAR VĂ IUBIM!
Un spectacol de teatru si muzica cu: Cosmina Lirca, Mircea Silaghi, Cristian Olaru, Ionuţ Constantinescu, George Puiu
Intrare libera (in limita locurilor disponibile)

Actorii Teatrului Municipal au construit un spectacol special dedicat doamnelor si domnisoarelor în care muzica se împleteşte armonios cu teatrul de calitate dedicat doamnelor şi domnişoarelor.

JOI, 8 MARTIE, Sala Tony Bulandra, ora 19.00
CONCERT EXTRAORDINAR NICU ALIFANTIS
Pret bilet: 25 lei / 15 lei redus

Spectacolele invitate sunt completate, în această perioadă, de două dintre producţiile târgoviştene cu mare succes la public:

VINERI, 02 martie, Sala Studio, 19:00
DUBLU SAU NIMIC
Un spectacol de Corneliu Jipa
cu: Maria Nicola şi Radu Câmpean

In „Dublu sau nimic” am incercat sa impletesc candoarea si abjectia, sa arat ca intr-un singur om sunt de fapt mai multi. Acel „singur om” este ACTORUL. Trebuie sa fie in stare sa joace pe muchie de cutit, sa treaca de la o stare extrema la alta stare extrema. ACTORUL trebuie sa se depaseasca, sa fie mai bun decat el insusi. Ar trebui sa scriu (si) ACTRITA. M-am oprit la denumirea generica: ACTOR. (Corneliu Jipa)

SAMBATA, 03 martie, Sala Tony Bulandra, 19:00
SOSESC DESEARA de Tudor Musatescu
Regia : Laurentiu Calomfirescu
cu: Corneliu Jipa, Sebastian Balasoiu, Dana Stinga, Delia Lazar si Liviu Cheloiu.

Inşi cu orizonturi mici, dar cu pretenţii mari: Adelaida, Olimpiu, Puiu, Anişoara şi Sache vă aşteaptă la o comedie interbelică caldă şi sentimentală marca Tudor Muşatescu, în care varietatea tipologică se împleteşte firesc cu intriga şi replicile amuzante, pline de vitalitate.

Un alt eveniment special al lunii este programat:
LUNI, 12 martie, Sala Tony Bulandra, 18:00

CONFERINTA SI LANSAREA DE CARTE „FII DEMN” susţinută de DAN PURIC
Pret bilet: 25 lei / 15 lei redus

View My Stats