Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, mai 24, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Primăria Dragomireşti declară război Companiei de Apă

Primăria Dragomireşti declară război Companiei de Apă 

Primarul comunei Dragomireşti, Dragoş Vlădulescu, este nemulţumit de faptul că dragomireştenii plătesc apa la fel de scump ca şi târgoviştenii care locuiesc la etajul zece, deşi Compania de Apă se aprovizionează de la Dragomireşti.

„Practic, noi cumpărăm propria apă la un preţ extrem de mare având în vedere că pentru a ajunge la robinetele noastre, ale localnicilor din comuna Dragomireşti, nu se consumă în niciun caz energie ca pentru a ajunge apa în oraş şi mai ales să fie pompată până la etajul zece al blocurilor. Considerăm asta o mare nedreptate din partea Regiei de Apă, care iată, durează de peste 10 ani şi a devenit insuportabilă din cauza efectelor crizei economice”, susţine primarul Dragoş Vlădulescu.

Edilul este hotărât să iniţieze o campanie de strângere de semnături pentru a cere acordul populaţiei în vederea săpării a două puţuri la mare adâncime şi  astfel comunitatea locală să scape de „jaful” la care este supusă de ani de zile.

În această primăvară, toate fântânile de pe teritoriul comunei Dragomireşti vor fi reabilitate. Se vor executa, după cum spune primarul Dragoş Vlădulescu, împrejmuiri, lucrări de curăţare şi adâncire, reparaţii la sistemele de aducţiune a apei la suprafaţă.

Totodată, vor intra în atenţia administraţiei locale şi izvoarele naturale, care vor fi reamenajate astfel încât să poată satisface necesarul de apă al locuitorilor comunei.

Adriana Răceanu

View My Stats