PRIETENII DESPRE GIGEL DARMAN: „Îi plăcea să vadă, să cunoască, să știe…” 

Om de o bunătate și de o generozitate de excepție, Gigel Darman și-a trăit întreaga viață în demnitate. Provenit dintr-o familie respectată de lăutari a devenit un profesionist desăvârșit și a urcat pe unele dintre cele mai mari scene ale țării și ale lumii. A învățat continuu și a fost și actor, regizor muzical, producător de show-uri și de televiziune. Nu a pregetat la nimic din ce a însemnat muncă.

Împreună am parcurs sute de spectacole, de evenimente private, de emisiuni ”Mușcătura Zilei” la Antena 1 Târgoviște, la ”Bingo Liberty” la TVR, sau la Radio D. Câte programe de revelion radio sau tv nu am gândit și realizat împrună, câte scenarii nu am conceput (filmul ”Lacrima mamei”, cu Benone Sinulescu, George Buică și Viorel Dincă în distribuție a fost gândit de noi doi în nopți lungi petrecute în mașina lui, în fața blocului în care locuiam eu, cu habitaclul încărcat de fum de țigară).

Nu ne venea să ne despărțim când aveam atâtea să ne spunem. Am fost împreună în Republica Modova, în Austria, în Germania și în Italia în turnee minunate cu ”Caravana lui Axinte”. Îi plăcea să vadă, să cunoască, să știe. Pe copiii lui Alexandra și Silviu i-a crescut alături de credincioasa lui soție, Olimpia, în spiritul omeniei perfecte, al muncii și al bunăvoinței. A format foarte mulți profesioniști în ale scenei.
Îmi este foarte greu să vorbesc despre Gigel Darman la trecut. I/am spus ”Drum bun” în felul meu…Iar el îmi va înțelege sufletul înlăcrimat și va spune blând ”Totul e ok, nene Victore”.

Ziua 96 de poezie

Drum bun!
– se dedică marelui meu prieten Gigel Darman, plecat astăzi în cea mai lungă călătorie –

Cum să te duci pe calea asta lungă
Prieten drag, nu ştii că nu-i întors?
Că or să fie doruri să te-ajungă
Şi fusul vieții repede s-a tors.

Nene Gigele, cui o să laşi clapa?
Țambalul s-o trezi dezacordat…
Iluziile ni le fură apa,
Iar visele în cantec au scăpat.

Nu ştiu să plâng la capul tău, amice,
Aşa cum ne jucam pe la filmări.
Ți-aş da să ai la tine snop de spice
Prinse cu vorbe-n noapte, către zori.

Şi te păstrez în minte pe vecie,
Că mi-ai fost frate bun o viață-ntreagă.
Tu pleci acum, iar muzica-i pustie,
Că moartea nu mai vrea s-o înțeleagă.

Îți spun Drum bun spre vămile înalte,
Să faci orchestră cum ai vrut mereu,
Iar îngerii precis or să tresalte
Când tu îi vei cânta lui Dumnezeu.

Victor Mihalache
– scrisă la Râmnicu Vâlcea –
Proiectul „365 – Un an de poezie cu Victor Mihalache”