PRAHOVA: Tren Inter Regio, blocat între Sinaia şi Comarnic, din cauza unui copac doborât de vânt

În cursul nopţii trecute, denomenul de chiciură s-a manifestat violent şi la nivelul vegetaţiei forestiere, producându-se căderi de crengi şi arbori, care în cădere au afectat liniile electrice. Din acest motiv, numărul de abonaţi afectaţi a înregistrat valori dinamice de la o oră la alta în funcţie de manifestările meteo şi de intervenţia echipelor specializate ale FDEE.
Astăzi, la ora 07:30, 4.058 abonaţi din Comarnic, cartier Voila – Câmpina, Brebu, Şotriile, Secăria, Valea Doftanei şi Plopu sunt nealimentaţi cu energie electrică, iar celor 10 echipe de intervenţie care au operat în cursul nopţii li s-au adăugat încă şase.
Pe magistrala C.F. Braşov-Bucureşti, între localităţile Sinaia şi Comarnic, trenul Inter-Regio 1164 a rămas staţionat ca urmare a întreruperii alimentării cu energie electrică (copac căzut peste catenară – sistemul de suspendare a liniilor electrice). Echipe specializate din cadrul Regionalei C.F. Bucureşti intervin pentru remedierea situaţiei, precum şi pentru remorcarea garniturii cu o locomotivă Diesel, în scopul continuării deplasării către Bucureşti.
La ora transmiterii acestei informaţii, reţeaua de drumuri publice naţionale şi judeţene este deschisă circulaţiei, traficul desfăşurându-se în condiţii de iarnă

















