PRAHOVA: S-a urcat băut la volan şi apoi a vrut să scape de poliţişti luând-o la fugă

Noaptea trecută, în jurul orei 22:00, poliţiştii din Bărcăneşti, judeţul Prahova, aflaţi într-o misiune de rutină în trafic au fost obligaţi să pornească într-o urmărire ca-n filme, după ce un şofer căruia i-au efectuat semnal regulamentar de oprire şi-a abandonat maşina la marginea drumului şi a rupt-o la fugă spre un imobil din satul Tătărani.
După ce l-au prins şi imobilizat, oamenii legii l-au condus la sediul Postului de Poliţie. Fiindcă şoferul emana halenă alcoolică, a fost transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea.
Prin urmare, i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de prelevare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. și ped. de art. 337, din Cod Penal.

















