Politicienii Opoziţiei vor fi sancţionaţi pentru participare la adunări publice nedeclarate
Jandarmii dâmboviţeni au aplicat deja 9 sancţiuni în valoare de 9.000 de lei şi continuă procesul de identificare şi verificare a participanţilor la adunările publice nedeclarate.
Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Viorel Matei, a declarat astăzi că vor suporta consecinţele legii şi liderii politici şi demnitarii care au participat la proteste.
Prefectul Iancu Caracota a insistat asupra faptului că toată lumea trebuie să respecte legea. „Nimeni nu neagă dreptul cetăţenilor la liberă exprimare. El este garantat de Constituţie şi de toate autorităţile statului de drept, atâta vreme cât nu degenerează în manifestări antisociale. Vreau să fie clar faptul că nu vom tolera sub nicio formă derapajele şi vom acţiona ferm, luând toate măsurile necesare pentru restabilirea liniştii publice.
Nu am permis şi nici nu vom permite ca un număr redus de oameni – pentru că la Târgovişte numărul protestatarilor a fost extrem de mic – să pericliteze siguranţa celorlalţi, indiferent cât de vocali sunt cei care au ales să-şi strige nemulţumirile în stradă”, spune prefectul judeţului.
Reprezentantul Guvernului în judeţul Dâmboviţa nu a negat faptul că la proteste nu au venit şi oameni care, cu adevărat, cred că astfel îşi pot rezolva problemele, oameni care o duc greu în această perioadă foarte dificilă, de criză economică, pe care o traversăm.
Contactat telefonic, senatorul Adrian Ţuţuianu ne-a declarat că a luat act de precizările şefului Jandarmeriei Dâmboviţa şi cele ale prefectului Iancu Caracota, însă până acum nu i s-a comunicat procesul-verbal. Cu siguranţă, va contesta amenda care încalcă clar prevederile Cartei Drepturilor Omului. „Indiferent ce vor face, eu voi continua să fiu alături de protestatari. Voi fi prezent printre cei nemulţumiţi”, spune senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.
Adriana Răceanu, Ion Obăgilă