Politică pentru o cauză nedreaptă… 

Avem o clasă politică bolnavă, slujită, din păcate, tot de indivizi aflaţi în diferite suferinţe. Nu se mai întâmplă nimic bun. Nu se mai schimbă metehne, viziuni, strategii. Am luat-o înapoi. Parcă ne aflăm prin anii 1998-2000, când curgea mizeria prin jurnale şi râcâiai jegul verbal cu cuţitul de prin media audio-video. Violenţa atinge cote de neimaginat. Echilibrul, simţul măsurii, manierele au fost transformate în mopuri cu care sunt ferchezuiţi adversarii, şi în sculare, şi în culcare.

În tot acest timp al absurdului, când în teritoriu au început arăturile adânci şi se seamănă ură, prea iubiţii noştri parlamentari, nu contează culoarea şi doctrina, că oricum nu prea există, şi-au votat pensii speciale. Să fie oamenii siguri că vor avea bătrâneţi liniştite şi departe de poporul obidit, pitiţi în puful siguranţei.

Dacă la anul nu mai prind un mandat de deputat, nu trebuie să aibă şi ei, amărâţii, asigurat traiul? Mi-e silă, scârbă. Îmi vine să vărs la colţul străzii numită „Speranţă în nimic”, să scuip pe pantoful vreunui demnitar care a transformat ideea de patriotism, de politică în slujba neamului, într-o perfidă meserie prin care îşi rotunjeşte veniturile şi îşi cocoleşte afacerile.

Parcă nu mai are cine da tonul la dreptate în ţara asta! Am rămas prinşi între sloiurile nepăsării. Asistăm, neputincioşi, la o luptă ce nu ne priveşte. Suntem doar nevinovaţii pioni sacrificaţi, unul câte unul, pentru cauze nedrepte…