Poliţia Locală Târgovişte, fără regulament, fără stat de funcţii, fără organigramă!
Oricât a încercat să le explice directorul Poliţiei Locale Târgovişte, Gheorghe Dinu, aleşii întruniţi astăzi în şedinţă ordinară de lucru nu au aprobat organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Poliţiei Locale.
Punctul pe „i” l-a pus consilierul USL Cătălin Rădulescu. Acesta s-a exprimat dur împotriva şefului peste poliţiştii locali, pe care l-a acuzat că nu ştie ce-i aceea misiune.
Rădulescu a spus că este imposibil să ai într-un an calendaristic 8.000 de misiuni şi să constaţi o singură infracţiune! În acest sens, alesul USL a propus constituirea unei comisii care să analizeze la faţa locului misiunile şi acţiunile poliţiştilor locali.
De asemenea, Rădulescu s-a arătat nemulţumit şi din cauza faptului că nu se mai respectă protocolul de colaborare cu Poliţia Municipiului Târgovişte, care presupunea între altele organizarea unor patrulări comune.