PNL Dâmboviţa, tot în vacanţă!
Săptămâna trecută, un şef de partid m-a apostrofat, întrebându-mă, mârlăneşte, ce mă califică pe mine să-i critic pe liderii politici, cine îmi dă acest drept. Reacţia mi s-a părut complet bolnăvicioasă, incredibilă, de neadmis într-o ţară democratică, dar, dacă omului i s-a urcat puterea la cap, nu vrea să aibă în faţă decât supuşi aşezaţi în genunchi.
O să continui să-i critic pe puternicii zilei, fiindcă au ajuns acolo cu votul poporului, ăsta mult şi prost, nu ca să ne sfideze, ci să facă un bine ţării. Din păcate, au uitat de menirea pe care o au…
Acum, mă opresc la preadrepţii liberali, care, în judeţul Dâmboviţa, de două luni, sunt ca şi inexistenţi. Nu mai ştim nimic de principalul partid de opoziţie, de cei care vor înlăturarea Guvernului Ponta doar, aşa, de dragul politicii.
Unde au dispărut deputaţii Iulian Vladu şi Ludovic Orban, amândoi având funcţia de… „co”. Au rămas restanţi la capitolul comunicare. Cred dumnealor că simplul fapt că partidul are sediu şi siglă ar fi suficient? La ce bun să mai ştie presa, cetăţeanul alegător pe care vor să-l îmbrobodească doar în campaniile electorale activitatea lor? Au făcut blat cu cineva, au promis cuiva să stea în umbră?
Copreşedintele Iulian Vladu promitea, prin primăvară, că o să ducă presa periodic în teren, să arate el cum lucrează administraţia Ţuţuianu. S-a întâmplat o singură dată, apoi a uitat, ca şi cu promisiunile electorale. Nici măcar după Liga Aleşilor Locali PNL desfăşurată la Braşov nu au catadicsit liberalii dâmboviţeni să organizeze o conferinţă de presă, să spună ce s-a pus la cale acolo, care le este proiectul de viitor. Ni se mai promisese că, până la sfârşitul lunii septembrie, vom afla cine sunt posibilii candidaţi pentru postul de primar al municipiului Târgovişte. Au mai rămas câteva zile şi nimic!
La fel, liderii de la organizaţia municipală, condusă de fostul prefect Iancu Caracota, promiteau întâlniri săptămânale cu presa. De unde! A fost una singură, în primăvară, când au redeschis sediul din zona Pieţei 1 Mai.
Urmărim şi noi ce se întâmplă prin alte judeţe, cât de prezenţi sunt liberalii în dezbateri, în dialogul cu presa, cu cetăţeanul. Fac într-adevăr politică. La noi sunt corigenţi la comunicarea cu poporul. Le dăm nota patru şi le promitem că vom fi şi mai duri cu ei. Nu de altceva, dar dezamăgesc.