PLOCONEALA, CA INSTITUȚIE

Am văzut cu toți. Ca să fii un bun politician trebuie să ai bani, să minți, să manipulezi, să ignori, să te alături grupurilor de interese la modă și să plătești rapid polițe celor care s-au situat împotriva ta.
De aici rezidă succesul. Altfel, ești un ratat, un ins pe care clasa nababilor îl respinge, îl izolează și apoi îl aruncă în pustiul uitării.
Ponta, după ce a dat cu flit din abundență spre madam Merkel, că, deh, asta era conjunctura, acum a mers să se ploconească, să pupe mâini și să ceară iertare pentru ieșirile necontrolate.
Ăștia sunt politicienii! Ling unde scuipă. Și iar la fel. Se cheamă ciclul lingușelii pe care, din păcate, îl cam întâlnim prin toate mediile.
Bine, la ce probleme sunt în Germania din cauza inundațiilor, nu știu cât a interesat-o pe doamna cancelar prezența imberbului Ponta. Premierul nostru ține la tradiția plecăciunii în faţa Înaltelor Porți. Dă bine. La orice!

















