Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, ianuarie 18, 2025
Sunteți Aici Home » OPINII » Plimbare de dragul plimbării

Plimbare de dragul plimbării 

Primarul Boriga, de 8 martie, bântuie prin Spania. Nu singur. L-a luat cu el şi pe vicele Briceag, vreo doi consilieri locali, musai de la PDL, câţiva directori din Primărie şi reprezentanţi media, alţii decât cei care îi dau la gioale tânărului edil.

Îi cam place să se plimbe lui Boriga în ultimul timp. Îşi face de lucru. Printr-un comunicat de toată jena, anunţă că delegaţia târgovişteană  „va avea o serie de întâlniri care vizează dezvoltare relaţiilor dintre actuala administraţie şi târgoviştenii care trăiesc în Castellon de la Plana”.

Aha, vin alegerile la anu’. E nevoie de voturi. Bla-blau-rile continuă. Cică Primăria Târgovişte are în vedere „definirea unui plan operaţional” care să vină în sprijinul românilor din Spania. Cu ce să îi ajute, nu spune nimic.

Din nou se bagă în faţă mediul de afaceri. Investiţii, relaţii economice… Ca pe vremea lui Furcoiu. Zice primarul în final, pentru a se evita speculaţiile, că fiecare delegat şi-a plătit călătoria de patru zile în însorita Spanie. Ce salariu aveţi, dom’ primar, de vă permiteţi această desfătare? Alaltăieri la turci, ieri în Italia…

Apropo, aveţi în delegaţie şi membrii care câştigă 5-6 sute de lei pe lună…

Salutări primarului din Castellon. Cu atâta se alege Târgoviştea, cu o strângere frăţească de mâini.

View My Stats