Pirateria cu CD-uri şi DVD-uri l-a costat 2.000 de lei amendă
O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat în zona unui complex comercial din municipiul Târgovişte o persoană care aborda trecătorii pentru a le oferi spre vânzare CD-uri şi DVD-uri pirat.
În urma verificărilor efectuate de către jandarmi s-a stabilit că C.Ionel în vârstă de 43 ani comercializa ilegal produsele respective, asupra acestuia fiind găsite peste 100 de CD-uri şi DVD-uri.
Marfa a fost ridicată în vederea confiscării şi a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 2.000 lei, pentru comercializarea sau deţinerea în vederea comercializării de fonograme şi videograme fără marcaje holografice.

















