Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, aprilie 19, 2026
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » PERFORMANŢĂ: GAL „Valea Ialomiţei”, cel mai eficient Grup de Acţiune Locală din Dâmboviţa

PERFORMANŢĂ: GAL „Valea Ialomiţei”, cel mai eficient Grup de Acţiune Locală din Dâmboviţa 

Astăzi, echipa de coordonare a Grupului de Acţiune Locală „Valea Ialomiţei” s-a întâlnit cu beneficiarii proiectelor implementate din zona de responsabilitate, cu primarii localităţilor componente ale GAL-ului, respectiv Şotânga, Voineşti, Doiceşti, Aninoasa, Vulcana-Băi, Pietrari şi Vulcana-Pandele. Au mai participat la conferinţa de închidere a proiectului GAL”Valea Ialomiţei”, ca invitaţi, reprezentanţii celorlalte GAL-uri din judeţ şi presa locală. La întâlnirea desfăşurată în sala Casei de Cultură din Şotânga a fost prezent, din partea Consiliului Judeţean, administratorul public Sandu Oprea.

În cadrul şedinţei, practic, s-a discutat despre lucrurile pozitive realizate de GAL „Valea Ialomiţei” în perioada de derulare a programului PNDR 2007-2013, dar şi despre deficienţele constatate pe parcursul activităţii de implementare a unor proiecte. Directorul executiv al Gal „Valea Ialomiţei”, Gheorghe Ana, a trecut în revistă întreaga activitate a Grupului de Acţiune Locală, insistând asupra proiectelor materializate.

Aşa după cum a precizat Gheorghe Ana, „obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare Locală a teritoriului Grupului de Acţiune Locală «Valea Ialomiţei» a fost acela de a contribui la creşterea standardului de viaţă al locuitorilor, pornind de la oportunităţile oferite de Axa Leader din cadrul PNDR 2007-2013”. A vorbit directorul executiv al GAL „Valea Ialomiţei” despre proiectele implementate, atât din sfera serviciilor publice, modernizări de drumuri, amenajări de parcuri, achiziţii de utilaje multifuncţionale, cât şi din cea a producţiei de bunuri, ferme agricole şi înfiinţarea de pensiuni agroturistice.

Au fost selectate 44 de proiecte dintr-un total de 67, valoarea totală fiind de 4.066.867 de euro, din care sumă nerambursabilă 2.412.693 de euro. Cele mai multe fonduri, respectiv 636.339 de euro au fost atrase prin proiecte în comuna Voineşti. 392.000 de euro reprezentând 12 proiecte pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, iar 244.339 de euro au fost investiţi de administraţia locală pentru modernizarea a două drumuri comunale şi pentru achiziţionarea unui utilaj multifuncţional.

Gal valea ialomitei 3

„Astăzi, la aproape trei ani de la înfinţarea GAL «Valea Ialomiţei», când expiră contractul încheiat cu AFIR, toate cele 44 de proiecte contractate sunt în faze avansate de implementare, circa 50% din sumele contractate au intrat în conturile beneficiarilor, urmând ca până la sfârşitul anului 2015 să fie trasă şi diferenţa”, a precizat Gheorghe Ana.

Concluzia ar fi că rezultatele celui mai bun GAL care funcţionează în judeţul Dâmboviţa sunt date de munca unei echipe formate din mers, care a fost sprijinită de toţi membri GAL-ului.

„Trebuie să remarc colaborarea aproape perfectă cu firma de consultanţă, dar şi cu structurile regionale şi judeţene ale AFIR”, a mai spus Gheorghe Ana.

Discuţile şi prezentările au beneficiat de o transparenţă totală în formulare şi datele prezentate. Gheorghe Ana nu a uitat să atingă şi cea mai mare problemă cu care s-au confruntat atât beneficiarii proiectelor cât şi reprezentanţii GAL-ului. În opinia directorului executiv al Grupului de Acţiune Locală „Valea Ialomiţei”, birocraţia excesivă care încă domină în multe din instituţiile din România este o barieră în calea dezvoltării. Mulţi posibili beneficiari ai fondurilor europene au renunţat să ducă la capăt anumite proiecte tocmai din cauza piedicilor birocratice.

„Vă închipuiţi ce se întâmplă. O persoană care doreşte să achiziţioneze un tractor, apelând la fondurile europene, are nevoie de 20 de avize, care, bineînţeles, se obţin contracost”, a explicat Gherorghe Ana.

Una peste alta, Grupul de Acţiune Locală „Valea Ialomiţei” şi-a îndeplinit cu prisosinţă datoria în această primă etapă de derulare a unor proiecte în mediul public şi privat prin fonduri europene. Procesul de dezvoltare a zonei aflată în responsabilitatea GAL „Valea Ialomiţei” va continua în forţă şi în sesiunea PNDR 2014-2020.Gal valea ialomitei 2

View My Stats