PEDEAPSĂ… PÂNĂ LA CAPĂT! Agenţia de Integritate îi face iar zile fripte lui Mircea Diaconu

Mircea Diaconu candidatul care a adunat mai multe voturi decât un partid, ajutat se pare de PSD, are acum o problemă care pleacă, evident, de la Agenţia Naţională de Integritate.
ANI a depus la Curtea de Apel Bucureşti o acţiune în contencios administrativ prin care solicită anularea deciziei Biroului Electoral Central privind atribuirea mandatului de europarlamentar lui Mircea Dinescu. Agenţia Naţională de Integritate a trimis cereri de invalidare şi preşedintelui Parlamentului European, respectiv Comisiei de validare a forului legislativ european.
ANI îşi motiveată acţiunea, susţinând starea de incompatibilitate declarată printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Mircea Diaconu a obţinut în Dâmboviţa, la alegerile europarlamentare, peste 6 procente fără nici un fel de campanie electorală. Nu am văzut în judeţ nici măcar un afiş cu ilustrul actor. După EBA este al doilea politician trimis la Bruxelles printr-un vot de sprijin din partea unui partid mare. În 2009, a fost PDL, acum – PSD.

















