PE SURSE! Șefa de la Curtea de Conturi se folosește de funcție să-i aducă voturi bărbatului său

Am primit numeroase semnale din zona de nord a județului, cum că șefa de la Curtea de Conturi Dâmbovița este omul de bază al campaniei soțului său, candidatul USL pentru un post de deputat în Colegiul Fieni, Vasile Horga.
Nu ar fi nicio problemă că doamna Horga își susține bărbatul să ajungă din nou în Parlament, dacă nu s-ar folosi de funcția pe care o deține în acest moment și nu i-ar amenința pe primari că trimite controlul peste ei, dacă domnul Horga nu obține suficiente voturi.
Cu alte cuvinte, dacă edilii nu se preocupă să aducă la urne oamenii care trebuie și Vasile Horga nu iese deputat, îi paște controlul Curții de Conturi. Și, vorba aceea, numai cine nu muncește nu greșește… Aviz amatorilor!