Pe 15 noiembrie se redeschide Spitalul Titu
În momentul de față, se execută lucrări de igienizare și modernizare a spațiilor, a anunțat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. De asemenea, va fi cumpărat mobilier nou.
”S-a apelat la sponsori, întrucât bugetul Consiliului Județean nu permitea asemenea investiții. Reînființarea Spitalului Titu a fost aprobată deja de Ministerul Sănătății. Întâmpinăm dificultăți în ceea ce privește asigurarea aparaturii. O parte a fost găsită în depozit, altă parte la Spitalul Județean”, a precizat Adrian Țuțuianu.
A fost rezolvată totodată și problema personalului medical. Medicii care vor activa la Titi sunt din București. Pentru ei, Primăria Titu a pregătit șșase apartamente, care le vor fi puse la dispoziție gratuit.
Articol postat in categoria: ACTUALITATE