Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 4, 2026
Sunteți Aici Home » ÎNVĂŢĂMÂNT » PAS CU PAS PRIN ORAŞ: LOCURI DE DEMULT. Acțiune interactivă pentru elevii de la „Vasile Cârlova”

PAS CU PAS PRIN ORAŞ: LOCURI DE DEMULT. Acțiune interactivă pentru elevii de la „Vasile Cârlova” 

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Şcoala „Vasile Cârlova” organizează activitatea educativă „Pas cu pas prin oraş: locuri de demult” ce se va desfăşura joi, 26 septembrie 2013, începând de la ora 09:00. Aceasta se va derula pe parcursul a trei ore şi are ca punct de pornire vizitarea Casei-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, a Muzeului „Vasile Blendea” şi a Muzeului de Artă.

Evenimentul se va desfăşura în prima parte în sălile de expunere ale muzeelor menţionate mai sus, de unde se va porni într-o călătorie interactivă şi tematică prin oraş şi se adresează elevilor de clasele a III- a şi a IV-a cu scopul de a afla locurile înfăţişate de către artişti înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi imediat după acesta, urmând apoi să le identifice străbătând oraşul la pas, după traseul prestabilit.

Vizita în aer liber va constitui prilejul de a afla informaţii noi despre istoria locală şi transformările care au adus imaginea oraşului la forma din zilele noastre, dar şi într-un dialog activ între copii şi muzeograf, urmărind tema propusă mai sus şi pentru familiarizarea lor cu lucrările de artă plastică.

Activitatea îşi propune un moment de cercetare a istoriei locale din punct de vedere vizual – schimbări suferite în timp – prin intermediul fotografiei o tehnică care, o dată cu apariţia telefoanelor mobile cu cameră fotografică încorporată, a devenit accesibilă aproape tuturor şcolarilor.

Cele mai reuşite fotografii realizate de către copii vor fi prezentate vizitatorilor în expoziţia permanentă a muzeelor până la sfârşitul anului în curs.

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. „Curtea Domnească” Târgovişte

View My Stats