”Oscar” pentru meșterii populari sosiți la Târgoviște
Centrul Județean pentru Cultură Dâmbovița, de 10 ani organizatorul Târgului Meșterilor Populari de la Târgoviște, a organizat o ceremonie de premiere a artizanilor populari care vin de fiecare dată la Târgoviște și ne încântă cu creațiile lor.
S-au acordat multe diplome de onoare și diplome de excelență, dar și trei diplome de excelență post-mortem pentru trei oameni care s-au confundat, de-a lungul celor 10 ani, cu Târgul Meșterilor Populari. Este vorba de: Mihai Pavelescu, Oprea Păun și Fănică Florea.
”Un deceniu de existență nu înseamnă nici mult, nici puțin. Spunem noi că am crescut. Am început cu 15 meșteri și astăzi ne bucurăm de participarea a peste 50 de meșteri din toată țara”, a subliniat Adriana Cuciureanu, cercetător științific la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și gazdă a ”Oscarului meșterilor populari”.

















