Orgoliile politice ţin judeţul fără buget pentru 2011
Aleşii PSD şi PNL au decis încă de la sfârşitul anului trecut să nu mai participe la şedinţele Consiliului Judeţean, acuzându-l pe preşedintele Florin Popescu, de la PDL, că împarte banii publici după bunul plac.
Practic, de aproape o lună de zile nu se poate întruni cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţelor de lucru ale Consiliului Judeţean, astfel că, până la această dată, judeţul nu are buget pentru 2011.
“Nu vom vota bugetul judeţean atâta timp cât resursele financiare vor fi alocate pe criterii clientelare, indiferent de consecinţele poziţiei noastre. Nu ne vom lăsa nici intimidaţi, nici cumpăraţi, acceptând inclusiv organizarea de alegeri anticipate pentru Consiliul Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean”, spune Opoziţia.
De partea cealaltă, Florin Popescu a încercat deblocarea situaţiei organizând o dezbatere publică, la care au fost invitaţi parlamentarii de Dâmboviţa, actualul şi foştii reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, cu cei care au condus frâiele judeţului din 1990 încoace, conducerea Asociaţiei Comunelor din România şi cu preşedinţii tuturor partidelor politice care activează în Dâmboviţa.
“Este momentul să lăsam la o parte ura şi dihonia şi să ne unim eforturile pentru a construi, mai ales că este o perioadă grea pentru ţară. Oamenii aşteaptă de la noi să le rezolvăm problemele”, afirmă Florin Popescu.
Au fost două ore de discuţii sterile şi inutile, negăsindu-se până la final nicio rezolvare a blocajului din Consiliul Judeţean, mai ales că Opoziţia nu a participat nici la această întâlnire. S-a semnat un aşa-zis acord pentru susţinerea intereselor locuitorilor judeţului Dâmboviţa cu cei care nu au reprezentativitate şi nici putere de decizie în forul legislativ judeţean. Adică, Dâmboviţa mai stă mult şi bine fără buget pe 2011, iar proiectele de dezvoltare sunt tot suspendate.