Știri, Muntenia-Sud, România|joi, aprilie 30, 2026
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » ORAȘELE DÂMBOVIȚEI, ÎN CONTINUARE FĂRĂ ȘOSELE DE CENTURĂ! Deputatul Ionuț Săvoiu l-a luat la întrebări pe ministru Dan Șova

ORAȘELE DÂMBOVIȚEI, ÎN CONTINUARE FĂRĂ ȘOSELE DE CENTURĂ! Deputatul Ionuț Săvoiu l-a luat la întrebări pe ministru Dan Șova 

Deputatul PSD de Dâmbovița, aflat la primul mandat de parlamentar, dovedește că se implică în treburile administrației locale. Chiar dacă întrebările și interpelările adresate miniștirilor din Cabinetul Ponta nu vor avea până la urmă rezolvarea rapidă pe care o dorește demnitarul, este de apreciat că acesta nu stă cu mâinile în sân și face lobby pentru proiectele esențiale ale județului, indiferent că nu se referă la Colegiul Titu, unde a fost ales Ionuț Săvoiu.

Ultima întrebare a adresat-o ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova, și se referă la centurile ocolitoare ale oreșelor din județul Dâmbovița, mai puțin Răcari.

”Din analiza Legii bugetului de stat pe anul 2013 am sesizat faptul că unele centuri ocolitoare ale judeţului Dâmboviţa, respectiv cele ale oraşelor Gǎesti, Moreni, Fieni şi Pucioasa nu sunt incluse ca lucrǎri de investiţii, iar cele ale oraşelor Titu şi Târgovişte sunt încǎ în fazǎ de pregatire, deşi studiile de fezabilitate la acest moment sunt finalizate din informaţiile vagi pe care le deţinem.

Situaţia economicǎ a judeţului Dâmboviţa este una gravǎ, întâmpinând probleme reale, majore şi foarte dificile, iar starea drumurilor este una deplorabilǎ, kilometrii semnificativi impracticabili ce necesitǎ intervenţii urgente. Traficul ce se desfǎşoarǎ prin localitǎţi este unul greoi, iar acesta favorizeazǎ producerea accidentelor rutiere, unele dintre ele chiar mortale. Potrivit statisticilor recente, cele mai multe accidente rutiere se înregistreazǎ în mediul rural, astfel cǎ în primele 2 luni ale anului 2013, la nivelul judeţului Dâmboviţa au fost înregistrate 72 de accidente rutiere, cu 22 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut.

Faţǎ de cele menţionate mai sus, prin prioritizarea proiectelor pentru centurile ocolitoare ale oraşelor Titu, Târgovişte, Pucioasa, Fieni, Moreni şi Gǎeşti şi implicit execuţia acestora, ar creşte capacitatea de transport şi viteza de deplasare în judeţului Dâmboviţa, favorizând astfel dezvoltarea economicǎ a acestuia, fapt ce ar conduce la atragerea investitorilor şi la crearea locurilor de muncǎ”, i-a scris Ionuț săvoiu ministrului Șova.

View My Stats