Obişnuitul, transformat în cataclism!
Băăă, vine furtuna! Baricadaţi-vă în case! Băteţi cuie în şipcile de la gard, legaţi pomii cu sfoară, pregătiţi motopompele, nu staţi în ploaie şi vânt. Încercaţi să nu vă speriaţi ca americanu! Avem şi noi Irma noastră! Un pic mai blândă, dar se seamănă panică cam la fel. Nu am pornit în bejanie fiindcă nu avem unde. România e la fel!
Urlă presa de azi de dimineaţă despre furtuna apocaliptică care se apropie. Zici că e exerciţiu naţional de alarmare. Mămăiţele pe la ţară s-au speriat, şi-au făcut provizii de pâine şi lumânări. Sunt pregătite să bage câini, pisicile şi găinile în casă. Se închină la Dumnezeu şi stau cu ochii pe televizor, să vadă ce se mai aude. Telenovelele pierd astăzi audienţa. Se propteşte urgia peste România!
Şcolile s-au închis. Mai este un pic şi li se comunică şi bugetarilor că două zile nu vor lucra… După necazul de la Timişoara, suflăm, cum ne este tradiţia şi obiceiul, şi în iaurt. Mamă, şi ce mai suflăm! Dacă doi oameni au fost loviţi de fulger că au stat în câmp deschis, este de vină furtuna!
Pe canalele media nu mai suntem călcaţi sigur de furtună. Se vorbeşte cu „ar putea, am putea” fi loviţi de natură. Copiii sunt bucuroşi că au fost trimişi mai devreme acasă de la şcoală. Acum, stau cu ochii pe cer şi urmăresc mişcările norilor. Orice biet fulger şi fiecare tunet banal reprezintă motiv de panică, de alarmă.
Uite unde am ajuns. Asta să însemne pregătirea împotriva dezastrelor? Mult zgomot şi amplificarea până la toxic a unor situaţii până mai ieri normale? Sub presiune, nimic nu mai este în regulă. Obişnuitul se transformă în cataclism, dacă se bate tare în toacă!
Ion Obăgilă
