NOUTATE: AFIR a creat Baza de date cu preţuri de referinţă
Agricultorii care doresc să-şi achiziţioneze utilaje şi tractoare pot consulta Baza de date cu preţuri de referinţă care prezintă tot ce poate fi cumpărat prin măsurile aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală-PNDR.
Prin apariţia acestei baze de date publicată de AFIR, se doreşte accesul doritorilor de fonduri europene la informaţii utile privind utilajele, maşinile, tractoarele agricole şi echipamentele specializate.
Orice furnizor de utilaje agricole se poate înscrie în Baza de date completând un formular pus la dispoziţie de AFIR. Ulterior, documentul trebuie transmis pe adresa de email bazapreturi@apdrp.ro.