Nimic nou pe frontul electoral 

Se apropie alegerile. Oştile nu stau încă faţă în faţă. Unii s-au instalat pe câmpul de luptă electorală, cu scribi, candidaţi, postaci, răspândaci, aruncători de întrebări, băieţi de servit mingea la fileu prin conferinţe de presă, videoroboţei, fumigene cu iz de ştire.

Reţelele de socializare colcăie de pagini laudative şi comentatori programaţi cu ora. Alţii, mai la umbră. Pregătesc arsenalul. Ascut şi ei ce găsesc prin pod, încropesc proiecte. Un punct de aici, unul de colea. Mai o înjurătură, un protest, un pumn ridicat cu mânie proletară…

Cam nasoală pare a fi campania asta. Nicio urmă de zvâcnire, nu se simte miros de creier încins. Nimic nou sub soare. Aceeaşi lentoare, aceleaşi replici, zâmbete false, cuvântări şi lamentări.

Au dispărut doar puii, găleţile, fularele, fesurile, acadelele şi ceasurile pe care azi le primeşti şi mâine se strică. Micii încă au rămas. Pomană pur şi simplu, nu electorală. Trec cu tămâia pe deasupra grătarului şi, gata, se schimbă articolul de lege.

Ce să mai vorbim. Nu prea avem despre cine. Candidaţi, după colţ, par să fie mulţi. La vedere doar unul, doi, hai, trei. Grija faţă de popor… De unde! Simplu meci cu tabelă de marcaj.

Acum se lucrează la calcul exact. La rece. Pe cartiere. Cu pixul în mână. Nimeni nu se mai aşteaptă că iese la vot puhoiul de alegători. În cine să mai ai încredere? Ce să mai crezi? Unul începe un proiect, altul îl continuă, iar al treilea îl închide cu surle şi trâmbiţe. Norocul lui. Ba, mai este un pic şi spune că, dacă nu era el, providenţialul, utilul, nemaiîntâlnitul, neegalatul, nu se făcea nimic! Şi tot aşa, până la Paştele Cailor călăriţi de toţi candidaţii, plus lingăii din jur.

Nu este rost să scăpăm de clici, găşti, rubedenii şi cumetri. Rămân pe poziţii. Întinşi pe tot ce înseamnă miere şi ban public. De la Consiliul Judeţean la Primărie, încropeşti câteva familii care au totul în mână, plus câţiva copii de casă, ce au îmbătrânit în umbra şefului care îi înjură de mamă ori de câte ori se împiedică în covor.

La ce să aşteptăm alegerile? Pe cei care sunt îi ştim. Când vor fi unşi deplin vor deveni mai răi, mai nărăvaşi, mai aroganţi.

Voiam ceva cu adevărat nou la Târgovişte. Un om corect, cinstit, calm, dedicat comunităţii, care să nu accepte pupincurişti, linguşitori, corifei, nici măcar presă slugarnică. Să nu se supere când îl critici, când îi arăţi neajunsurile, gafele lui şi ale subordonaţilor. Să îi îndepărteze din jurul său pe cei care îi ameţesc conştiinţa în laude şi îi umezesc obrajii cu salivă de trei ori pe zi.

Voiam pe cineva care măcar să umple oraşul de flori şi de copaci. Să schimbe pişătorile pe post de fântâni arteziene din Parcul Mitropoliei. Să ne scape de ciori, de gropi şi de funcţionarul obtuz. Nu avem noi norocul asta! Tot în mocirlă rămânem. Unora chiar le place să se desfete în cloacă.

Alegeri? Nu schimbăm nimic. Doar ne prefacem. Acceptăm ce ni se pune pe tavă. Poate mă înşel. Credeţi?

Ion Obăgilă