NEMULŢUMIRE: Directorul executiv al Casei de Pensii Dâmboviţa a cerut Bucureştiului să facă ordine în instituţie

Casa de Pensii Dâmboviţa este o instituţie nu tocmai iubită de cetăţeni, dar nu se poate fără. Cu toţii ajungem, până la urmă, în faţa ghişeului superaglomerat de la Pensii. Oamenii, după o viaţă de muncă, constată că intră într-o adevărată junglă a birocraţiei, un loc unde nervii le sunt puşi la grea încercare şi, până când obţin bruma de bani, au mult de tras. Indemnizaţiile de pensionar nu reprezintă un ideal, ci doar mijlocul de supravieţuire, calea de a merge mai departe prin greutăţile vieţii. Numai că, la Dâmboviţa, de ani şi ani, lucrurile nu au intrat într-un ritm al normalităţii. Oamenii se plâng în continuare că problemele le sunt soluţionate cu mari întârzieri, că sunt purtaţi prea mult pe drumuri.
Dorel Pantilin, directorul executiv la Casa de Pensii Dâmboviţa, a luat taurul de coarne pentru a aduce instituţia într-o lumină favorabilă, să îi şteargă de pe firmament lozinca că aici totul se desfăşoară încet, foarte încet sau deloc. Zbaterile tânărului director nu au avut sută la sută efectul scontat. Este greu să lucrezi într-o unitate în care foarte mulţi angajaţi cu funcţii de răspundere, responsabilii decizionali, nu ştiu să conlucreze, să colaboreze, să relaţioneze. Funcţionari care nu acceptă ca cineva să le strice liniştea, să le viruseze sistemul pe care l-au creat şi susţinut ani de-a rândul.
Directorul executiv Dorel Pantilin a încercat prin mai multe metode să impună un alt ritm de lucru, competitiv, în folosul cetăţeanului, dar a rămas totul la stadiul de teorie, s-a lovit de un zid de indiferenţă.
„Am dat notă internă prin care am cerut ca toate lucrările să fie executate în ordine cronologică, o chestie pot zice unii puerilă, dar mi s-a părut normală. Am dat notă internă şi în ceea ce priveşte primirea de foloase necuvenite, chiar dacă există statutul funcţionarului public şi sunt îndatoriri cunoscute de toţi. Am zis, să mai fie un strat de protecţie pentru oameni, să nu existe vreo tentaţie”, a afirmat Dorel Pantilin.
Până acum schimbări prea mari în ceea ce priveşte întârzierile rezolvării unor dosare nu s-au produs. Pantilin crede că, dacă ar fi schimbată organigrama, ar fi altceva, situaţia s-ar mai limpezi.
„Aş da putere decizională la şefii de birouri, la şefii de servicii, să se împartă lucrările. Directorul de Pensii să se ocupe efectiv de nemulţumiri. În momentul acesta, totul se face de către directorul de Pensii, totul este în mâna unui singur om! Acesta este motivul pentru care apar aşa de multe nemulţumiri”, conchide Dorel Pantilin.
În Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, de-a lungul anilor, s-au copt prea multe orgolii, ambiţii, colaborarea aproape că lipseşte, lucruri pe care directorul Pantilin nu le consideră normale şi în concordanţă cu statutul de funcţionar public. „Noi lucrăm pe nişte normative, nu ar trebui să ieşim din tipar decât, ştiu eu, prin îmbunătăţire a activităţii”.
Tocmai pentru a pune capăt stării de fapt, orgoliilor şi lipsei de colaborare care viciează activitatea instituţiei, Dorel Pantilin a apelat la forul superior, Casa Naţională de Pensii.
„Notele interne pe care le-am trimis nu au avut nici un efect. Le-am cerut celor responsabili să se implice mai susţinut şi întârzierile, din păcate, tot continuă. Acum, să vedem, prin intervenţia forului conducător, ce se poate rezolva”.
Directorul Pantilin doreşte un alt mod de relaţionare cu oamenii care vin la Casa de Pensii, fiindcă nimeni nu pleacă pe drum de drag, toţi vor să-şi rezolve problemele. neclarităţile.
„Nu sunt de acord cu limbajul neadecvat în ceea ce îi priveşte pe clienţii Casei, pensionari, rude sau persoane care vin să se intereseze într-un dosar. Mi se pare corect şi normal să se discute frumos, cât mai concis. În momentul în care îi dai omului prea multe informaţii, s-ar putea să constaţi că nu-l interesează toate. Situaţia trebuie clarificată punctual. Dacă ar fi mai multă bunăvoinţă, s-ar rezolva multe probleme. Buba este tot la noi”.
În opinia directorului executiv al casei de Pensii Dâmboviţa, profesioniştii adevăraţi trebuie să se afle la ghişee, în relaţie directă cu cetăţeanul.
„Zilnic, vin în la mine 30-40 de persoane, care reclamă diferite probleme. Eu am în permanenţă uşa deschisă, nu lucrez cu program de audienţă”.
Ascultându-i pe oameni şi văzând cum stau lucrurile în instituţie, Dorel Pantilin a ajuns la concluzia că timpul de aşteptare este prea mare.
„Termenul legal de răspuns la o solicitare este de 45 de zile, dar se depăşeşte şi patru luni. În momentul în care aştepţi, nu îţi vin nici banii. Toată lumea are nevoie de bani pentru existenţa de zi cu zi. Se ajunge la întârzierile mari tot din cauza lipsei de coordonare, de colaborare. Găsesc vinovaţi de această situaţie pe cei care au la ei ştampila rotundă. Dacă ar fi după mine, aş schimba din funcţie multe persoane. Dar, numai Casa Naţională şi Ministerul pot opera aceste schimbări”.
Spune Dorel Pantilin că angajaţii Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa îşi fac datoria în funcţie de sarcinile pe care le primesc. Lucrările ar trebui rezolvate cronologic, nu după interese sau după cum decid anumite persoane.
„Sunt cazuri mai disperate care trebuiesc luate în faţă, dar asta nu însemnă că această procedură trebuie să devină o regulă. Pentru noi, doar legea trebuie să primeze”.
Dorel Pantilin, directorul executiv al Casei de Pensii Dâmboviţa, nu are decât să aştepte, să vadă dacă forul superior, respectiv Casa Naţională de Pensii, îi dă concurs pentru schimbarea modului de lucru şi a atitudinii unor funcţionari cu putere de conducere care vor să controleze tot sistemul, nimic să nu mişte fără acordul lor.