Moţiunea, ca poţiunea 

Mai vine o moţiune. Şi ce dacă?  Ursul încă ştie să meargă. Călcă apăsat, fără jenă, pe uliţa Durerii Naţionale. Printre ulucile putrezite latră căţeii care nu mai au oscioare.

Moţiunea contra lui Funeriu, frecţie la un picior de plastic. E mai la modă. Aflarea în treabă a democraţiei. Câtă mai este şi asta. Deja au apărut raţiile. Gaşca lui Băsescu şi-a înfipt vârtos rădăcinile în avuţia şi instituţiile statului.

Copacul ăsta, al intereselor, s-a multiplicat. A devenit pădure. Îţi este teamă să intri pe un asemenea teritoriu. Nu şti când te trezeşti în spate cu un pedist, udemerist, sau vreun independent vândut  pe o pungă de oscioare.

 Aşa că moţiunea trece, hoarda rămâne. Şi noi, de pe margine, spectatori, urmăriţi pe monitoare, ascultaţi pe telefoane, privim spectacolul. Ce mai vrem, e gratis. Plătim doar prin faptul că suntem români.

Ion Obăgilă