MOPEDIŞTII NU AU UNDE SĂ-ŞI OBŢINĂ PERMIS DE CONDUCERE! Poliţiştii însă le întocmesc dosare penale pe capete

Pe 19 ianuarie 2013, au intrat în vigoare modificările aduse Codului Rutier. Conform acestor reglementări, românii care vor să circule cu mopedul trebuie să obţină permis de conducere categoria AM, pe care însă nu-l pot lua momentan deoarece şcolile de şoferi nu au fost încă autorizate în acest sens. De ce? Fiindcă lipsesc normele metodologice de aplicare a legii.
Şi uite aşa, până ce se vor parcurge şi aceşti paşi, mopediştii se aleg cu dosare penale, fiindcă nimeni nu-i iartă când sunt prinşi circulând fără permis, chiar dacă toată lumea ştie că nu au cum să-l procure momentan.
Cert este că, atâta timp cât legea este în vigoare, nici poliţiştii de la Rutieră nu pot face rabat de capul lor. Soluţia este în mâna legiuitorului, care ar putea emite o ordonanţă de urgenţă şi să suspende aplicarea articolului respectiv până când va binevoi să scoată normele de aplicare a legii, iar şcolile de şoferi vor putea să se autorizeze şi pentru permise categoria AM.
În judeţul nostru, câteva zeci de mopedişti s-au ales deja cu dosare penale fiindcă au fost prinşi în trafic fără a poseda permis.