Monica, adolescenta care a învins moartea!
A stat în comă trei săptămâni şi trei zile, după ce a fost victima unui cumplit accident de circulaţie! S-a trezit din lungul somn exact atunci când doctorii încercau să-i convingă pe părinţi să o deconecteze de la aparate.
În 2008, Monica şi-a petrecut sărbătorile împreună cu familia. Când a venit momentul să-i petreacă la aeroport, fiindcă trebuiau să se întoarcă la muncă în străinătate, adolescenta, pe atunci elevă la Grupul şcolar „Dr. C Angelescu” Găeşti, a crezut că este cel mai urât moment din viaţa sa. Cât de amarnic s-a înşelat!
Pe drumul de întoarcere de la aeroport, în dreptul localităţii Mătăsaru, s-a produs cumplitul accident rutier, a cărui victimă a căzut. Coloana vertebrală i-a fost secţionată. „Nu-mi mai simţeam membrele, eram deja paralizată. Nu puteam să vorbesc, să le spun ce am”, ne-a povestit fata.
Pe când era pregătită pentru operaţie, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, Monica a intrat în comă. Timp de 24 de zile, s-a zbătut între viaţă şi moarte, cu şanse de supravieţuire aproape zero.
„Îmi amintesc că mergeam pe un drum foarte lung, iar în jurul meu era când întuneric, când lumină. Mă simţeam foarte bine, erau foarte mulţi oameni fericiţi acolo. N-aş fi vrut să mă mai întorc. Mergeam şi, de-o parte şi de alta a drumului, erau arbori înfloriţi, păsări colorate.
La un moment dat, am ajuns în faţa unor porţi uriaşe, sculptate cu icoane. Am bătut şi nu mi s-a răspuns. Am insistat. Vroiam neapărat să ajung acolo. Ştiam că e Raiul. Abia a treia oară porţile s-au deschis şi a ieşit mătuşa mea, care murise la vârsta de 22 de ani, într-un accident de maşină. Mi-a spus că ea trebuie să mă primească, dar că nu este încă timpul. Mi-a zis să mă întorc, pentru că am să mă fac bine şi că încă nu mi s-a terminat menirea pe pământ. Că-mi va fi foarte greu, dar că ea va fi întotdeauna lângă mine.
Nu vroiam să plec, eram fericită acolo. Am bătut din nou la poartă, iar mătuşa mea mi-a spus clar: «Ţi-am spus să te întorci! Întoarce-te!». Şi m-am întors”, îşi aminteşte Monica.
Au urmat luni întregi de chinuri şi disperare: „Încercam să mă agăţ de orice speranţă pe care mi-o dădeau medicii. După sute de zile de kinetoterapie şi recuperare, am învăţat precum un copil să vorbesc din nou, să mănânc, să merg. Partea stângă este în continuare paralizată. Pentru medici, recuperarea mea este şi acum o minune”.
Monica este în continuare o jumătate de om, dar are o voinţă incredibilă. „Anul trecut, la Spitalul Baltazar, medicii mi-au spus în faţă că starea mea s-a agravat şi că voi rămâne în căruţul cu rotile toată viaţa. Lacrimile mi se împreunau sub barbă, dar nu am vrut să accept această idee. Am realizat, la câteva zile după această veste – şoc că-mi dădeau medicamente antidepresive. Râdeam fără motiv, deşi sufletul îmi plângea. Când am citit prospectul, m-am îngrozit şi le-am aruncat. Acele medicamente m-ar fi ajutat să-mi accept soarta.
Am hotărât să lupt. Mergeam în fiecare zi kilometri, deşi nu aveam voie să plec fără însoţitor. Mă rugam la Dumnezeu în fiecare seară, ca să devin omul care am fost şi să am picioarele bune. Într-o noapte însă, am visat că mergeam din nou, la fel ca înainte, însă nu aveam mâini. Atunci am realizat cât de important este că mă pot folosi de o mână şi de un picior, chiar dacă nu le simt. Noi, oamenii, nu suntem niciodată mulţumiţi cu ceea ce avem”, ne-a povestit Monica, o tânără frumoasă şi luminoasă, care îşi doreşte din tot sufletul să meargă la facultate şi să muncească.
Foto: Cronica Găeştiului
