MODIFICARE: Legea privind integritatea va rămâne doar… apă de ploaie!

Agenţia Naţională de Integritate nu susţine adoptarea proiectului de modificare a Legii nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
„Amendamentul adoptat în Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților prevede faptul că destituirea din funcție a persoanelor față de care s-a constatat un incident de integritate (incompatibilitate sau conflict de interese) să poată fi realizată numai din funcția ori demnitatea publică în care a existat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate.
Astfel, soluția preconizată de această modificare legislativă va avea ca efect diminuarea, până la eliminare, a sancțiunilor care decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților, astfel:
– Funcționarul sau demnitarul va putea ocupa aceeași funcție care a generat incompatibilitatea ori conflictul de interese, precum și orice altă funcție, acest lucru fiind posibil prin încetarea interdicțiilor, fiind încălcat astfel principiul neretroactivității deciziilor Curții Constituționale și a legii civile;
– Se instituie posibilitatea de rotire în funcțiile publice a persoanelor care au încălcat regimul juridic al incompatibilităților sau al conflictului de interese, contrar dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 418/2014″, se arată într-un comunicat remis de către ANI.
Concret, modificarea art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 ar putea da naștere la următoarele situații juridice:

















