Moartea şi vina de a fi sărac… 

Trăim într-o ţară în care perspectiva, viitorul şi speranţa se află încă înrămate în muzeul deznădejdii noastre. Se minte mult. Se vehiculează idei despre bine, prosperitate şi echilibru doar de dragul puterii, al rămânerii cu orice preţ lângă ciolan.

Media a devenit o scenă unde joacă, profesionist de fals, aşa-zişii politicieni. M-am cutremurat zilele trecute, când am aflat, dintr-o ştire, că şase copii şi tatăl lor au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon într-o garsonieră dintr-un oraş bântuit de sărăcie şi neşansă. Nu a protestat nimeni, nu au fost marşuri, nici măcar o banală dezbatere. Au fost, într-adevăr, victimele unei forme de indiferenţă şi nepăsare izvorâte din neajunsuri, din disperarea înecăcioasă. Dar numai ei au fost de vină. Ce a făcut statul, guvernanţii, comunitatea pentru a nu se ajunge aici? Cine a adus indirect moartea în această familie? Cine i-a adus în sapă de lemn? Cine i-a lăsat pradă mizeriei absolute? De ce a fost nevoită biata mamă să plece la muncă în Italia? Oare, cei care obişnuiesc să ne mintă frumos tot timpul, nu numai în campanii electorale, nu au nicio vină? Sistemul care ne-a adus la pauperizare, la un trai indiferent, inuman, josnic de mizerabil, nu poate fi găsit vinovat, nu ar trebui să dea socoteală? Un vraf de întrebări la care nimeni nu va răspunde, fiindcă nu se mai vrea…

Au murit şase copii şi câţi înaintea lor, tot răpuşi de tarele sărăciei. De ce sunt vinovaţi doar părinţii sau alte tipuri de aparţinători? De ce guvernanţii nu poartă nicio răspundere? Ei au adus disperarea şi o menţin. Indirect, condiţiile de viaţă ale celor care au pierit au fost asigurate datorită „bunei” guvernări. Asumaţi-vă vina pentru plaga sărăciei care pe mii de români i-a băgat deja în întunericul ignoranţei! Recunoaşteţi că românii pier şi din cauza voastră!