Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 14, 2024
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » MISIUNE: Comunităţile de peste Prut trebuie sprijinite după modelul lansat de CJ Dâmboviţa!

MISIUNE: Comunităţile de peste Prut trebuie sprijinite după modelul lansat de CJ Dâmboviţa! 

Deputata PSD de Dâmboviţa Oana Vlăducă a pledat astăzi în cadrul Parlamentului României pentru Republica Moldova, pentru fraţii noştri de dincolo de Prut, pentru necesitatea de a i se recunoaşte Moldovei locul pe care îl merită în familia unită a Uniunii Europene. Oana Vlăducă a vorbit despre implicarea autorităţilor din judeţul Dâmboviţa, în special a Consiliului Judeţean, în misiunea de a transforma Podul de Flori de peste Prut într-un pod al faptelor. Acest lucru s-a reuşit prin sprijinul financiar acordat raioanelor Ialoveni şi Ştefan Vodă, în vederea dezvoltării sistemului educaţional. Fondurile alocate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa au fost folosite pentru construirea unei grădiniţe în localitatea Ruseştii Noi şi pentru reabilitarea şi modernizarea Liceului Teoretic din oraşul Ştefan Vodă.

„Vicisitudinile istoriei au făcut ca poporul român să aibă parte de multe încercări de-a lungul veacurilor. Nu este colţ de ţară care să nu fi fost udat cu sudoare şi sânge, nu este loc care să nu fi cunoscut ce înseamnă sacrificiul suprem. Sunt momente care s-au întâmplat și cărora poporul român le-a fost părtaș. Poate tocmai acest curs al destinului, mai îndepărtat sau mai recent, ne-a făcut mai înţelepţi. Şi am înţeles că istoria se construieşte prin fapte, dedicate memoriei celor care au crezut în idealurile de veacuri şi lăsate moştenire generaţiilor care vor veni.

Înţelegând însemnătatea faptelor, în urmă cu câţiva ani, judeţul Dâmboviţa a început frumoasa misiune de a contribui la transformarea Podului de flori de peste Prut într-un pod al lucrurilor reale, concrete. Înfrățirile pe care le-am realizat cu Raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă au fost modelul depășirii acestui stadiu al cuvintelor frumoase și întâmplării faptelor de care vorbeam la început.

Știm că educaţia tinerei generaţii constituie cel mai important reper al societăţii şi o investiţie în viitor. De aceea, am ales să oferim susținere tocmai în infrastructura educațională, anume construirea unei grădiniţe în localitatea Ruseștii Noi din Ialoveni, respectiv reabilitarea unuia dintre cele mai valoroase licee din raionul Ştefan Vodă. Am înțeles, în felul acesta, să construim o legătură vizibilă, palpabilă, care să dea consistență relației dintre noi și românii de peste Prut. Ambele parteneriate investiționale au fost în acest anume sens gândite, inițiate și duse la îndeplinire. Iar rezultatele au fost pe măsură.

Inutil va fi, dragi colegi, să vorbim și să tot vorbim despre legătura de frățietate cu Republica Moldova dacă nu vom ști să oferim sprijin necesar – politic, în relația cu partenerii occidentali, pe zona domeniilor – cheie (educație, independență energetică etc). Asta a înțeles să facă Guvernul României, asta a făcut județul Dâmbovița și acesta cred că trebuie să fie drumul către care eforturile merită îndreptate: grădinițe, școli, transport școlar, burse educaționale etc.

Vă asigur, în același timp, că românii de acolo înțeleg aceste gesturi pe care țara noastră le face și prețuiesc eforturile noastre. După acest demers comun, am înţeles și eu, o dată în plus că, uniţi în dorinţa de a construi, mai ales pentru tânăra generaţie, putem face ca proiectul nostru comun să devină realitate. Indiferent cum i-am spune, indiferent cum l-am numi, drumul este același.

Vorbim aceeași limbă, fără traducător, drapelul are aceleași trei culori, iar imnurile noastre sunt complementare. Costumele populare au aceeaşi frumuseţe aparte, care vorbeşte despre tradiţii, iar cântecele populare vechi spun aceeaşi poveste.

Doamnelor şi domnilor, văzând toate acestea, înţelegem că eforturile noastre, ale tuturor, trebuie să continue, iar Republicii Moldova să i se recunoască locul pe care îl merită, în Comunitatea Europeană, în familia unită, pentru a-şi continua drumul reformelor şi al dezvoltării. Nu va fi ușor, dar sunt convinsă că, parcurgându-l împreună şi având sprijinul fiecărui român, vom reuşi.

Suntem datori faţă de noi, față de strămoşi şi faţă de generaţiile care vor veni”, a fost mesajul deputatei PSD de Dâmboviţa Oana Vlăducă.

View My Stats