MINIVOLEI: CSȘ Târgoviște s-a calificat la turneul final al Campionatului Național

Echipa de minivolei fete a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște a ajuns între cele mai bune opt echipe din țară! Aceasta a reușit, la sfârșitul săptămânii trecute, calificarea la turneul final al Campionatului Național. CSȘ a terminat pe primul loc turneul semifinal, după ce a bifat victorii pe linie la Sibiu, gazda competiției. Pentru accesul în ultima fază a întrecerii, echipa antrenată de Ion Atanasiu le-a depășit pe CS Dacia Mioveni (3-0), CSȘ Sibiu (3-1) și CSȘ Turda (3-1).
În cadrul turneului final, care va avea loc în perioada 5-9 aprilie, micuțele voleibaliste târgoviștene vor da piept cu Penicilina Iași, CSV Craiova și CSM București. Tot în ultima fază a Campionatului Național s-au mai calificat CSȘ Bacău, Dinamo București, CSȘ Lugoj și CS Power Volleyball CSM Baia Mare. Calificarea la turneul final l-a bucurat foarte mult pe Ion Atanasiu.
“Pentru noi e foarte important că am ajuns între cele mai bune opt formații din țară. Echipa a jucat bine la Sibiu și a obținut numai victorii. Am avut o mică teamă de Sibiu, formația gazdă, dar, în cele din urmă, ne-am impus și în acest joc. Evoluția fetelor mă bucură din plin. Sperăm să arătăm o formă bună și la turneul final, acolo unde sperăm să ocupăm un loc cât mai bun”.
La turneul semifinal, CSȘ Târgoviște a mizat pe un lot de jucătoare alcătuit din Ioana Popescu, Andra Dumitrescu, Andreea Neagu, Diana Cristescu, Teodora Vlad, Emily Șăulean, Raluca Puică, Ștefania Barbu și Andreea Popescu.
Ionuț Parghel

















