Miliţia şi Procuratura comunistă au muşamalizat CRIMA DE LA RACIU 

Ion Dinu, fiul celui omorât în 1974

De 40 de ani, o familie din comuna Raciu trăieşte cu o durere imensă în suflet, dezamăgiţi fiind de autorităţile statului. Cei vinovaţi de comiterea unei crime sunt liberi de atâta amar de vreme. Organele de anchetă socialiste au muşamalizat cazul. Toate demersurile pe care le-au făcut membrii familiei Dinu, din Raciu, au rămas fără ecou. Auorităţile comuniste s-au făcut că plouă.

Anul trecut, Ion Dinu, unul dintre fiii celui omorât cu sânge rece cu 40 de ani în urmă, s-a adresat cu un memoriu, în care a prezentat întreaga poveste, Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Răspunsul a venit rapid şi previzibil pentru familie. Ţinându-se cont de anii scurşi de la comiterea faptei, cazul a fost clasat. Aşa că, rudele bătrânului omorât în 1974 vor purta în continuare această traumă psihică, generată de faptul că vinovaţii nu au plătit în faţa legii, fiind scoşi basma curată de miliţenii şi de procurorii anilor şaptezeci. Nu au mai rămas decât judecata şi pedeapsa divină.

Totul a început în iarna anului 1974. Era în ziua de Bobotează. Stan Dinu s-a trezit devreme, aşa cum îi era obiceiul. Îşi propusese să meargă la unul dintre fiii săi, care locuia în acelaşi sat, la circa un kilometru de casa bătrânului. La ora 6:30, a ieşit pe poartă… Câteva ore mai târziu, nevasta şi copiii au intrat în panică, fiindcă Stan Dinu dispăruse fără urmă. Nu ajunsese la feciorul său.

A început să treacă zi după zi şi nimeni nu aflase nimic. Prin sat, oamenii şuşoteau că s-a întâmplat ceva necurat. Evident, a fost anunţată şi Miliţia. Au început căutările. Bătrânul Stan Dinu parcă intrase în pământ. Deja familia primise acasă semnale că ar fi mort, omorât de cineva tot din sat. Abia pe 1 martie 1974, trupul neînsufleţit al lui Stan Dinu a fost găsit de un pescar îngropat pe malul nisipos al râului Dâmboviţa. La circa 9 kilometri distanţă de sat. Era băgat într-un sac de plastic şi aşezat cu faţa în jos. Era evident că bietul om fusese omorât şi apoi transportat şi îngropat în nisip, pe malul râului.

Începe ancheta. Fără prea mult aplomb. Bănuitor de părtinitor. Membrii familiei Dinu află amănunte interesante. Oamenii încep să vorbească, dar temători, pe la colţuri. Miliţia creează un cerc de suspecţi. Se fac şi câteva reţineri. Aşa, de ochii lumii, dar apoi suspecţii sunt eliberaţi.

Fraţii Dinu ştiu acum că tatăl lor ar fi fost omorât de un consătean, şofer. Lângă el, în cabina autovehiculului, ar mai fi fost încă doi inşi. După ce l-a lovit pe bătrânul Dinu cu maşina, de frică, l-au pus într-o căruţă şi l-au dus pe malul Dâmboviţei unde l-au şi îngropat.

De aici încolo, pentru familia Dinu începe un adevărat calvar. Este greu să lupţi pentru adevăr, pentru dreptate, în perioada comunistă când, se mai trag şi nenumărate sfori. Fraţii Dinu nu au avut acces la raportul medico-legal, aşa cum era firesc. Acesta a fost ţinut ascuns. Practic, nu au ştiut de ce a murit tatăl lor. Probe peste probe, mărturii peste mărturii. Adevărul era evident. Stan Dinu fusese lovit de o maşină.

Există dosare întregi, declaraţii luate de la consătenii victimei care, în dimineaţa de 6 ianuarie 1974, se întâlniseră pe drum cu Stan Dinu. Alţii chiar au auzit buşitura de maşină şi replici de genul „aoleu, m-ai omorât”, posibil spuse de bătrân chiar în momentul în care a fost lovit.

Familia a încercat prin toate mijloacele să demonstreze că Stan Dinu a fost omorât şi apoi îngropat ca un câine pe malul Dâmboviţei. Au fost chiar şi la spiritişti şi, culmea, li s-ar fi comunicat numele celui care l-a omorât şi dus pe gârlă. Toate demersurile acestor oameni au rămas doar pe hârtie, ca dovadă a nepăsării organelor de miliţie şi de procuratură. Au mers chiar şi până la Ceauşescu, sperând să li se facă dreptate. Degeaba. Cum era obiceiul atunci şi cum se practică şi acum, rezolvarea a fost pasată tot către instituţiile locale.

Familia a cerut deshumarea cadavrului pentru efectuarea altei expertize criminalistice. După necropsie nu au primit nici un răspuns. Au urmat zeci de plângeri la instituţiile statului care s-au spălat pe mâini. Este de-a dreptul terifiant ce s-a întâmplat atunci. Un om a fost omorât, îngropat în nisip, la circa 9 km. distanţă de casă, iar Procuratura judeţului Dâmboviţa şi Miliţia Judeţeană trimite familiei adrese cu un conţinut jenant, oribil.

„Vă facem cunoscut că prin rezoluţia noastră din 16 decembrie 1974 s-a dispus clasarea cauzei privind decesul numitului Dinu Stan, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta a fost victima vreunei agresiuni, ci moartea s-a datorat unor factori patologici, respectiv în urma unei ateroscleroze cerebrale. În aceste condiţii, victima a putut să cadă în apă, putându-se produce o asfixie prin înecare”, documentul este semnat de procurorul şef al judeţului din acea vreme, Mihai Ilicea.

Acelaşi tip de adresă primeşte familia Dinu şi din partea Miliţiei, numai că informaţiile sunt şi mai gogonate. Bătrânul care nu bea, ar fi avut o alcoolemie consistentă aşa că putea să cadă în nisip, gata ambalat în sac de plastic şi astupat!?

„Este strigător la cer. Am tot căutat să scoatem la iveală adevărul, să fie pedepsiţi cei vinovaţi, care au trăit şi trăiesc bine mersi liniştiţi şi, când colo, ne-am lovit de indiferenţa organelor statului român. Practic, atunci, miliţia şi procuratura i-au apărat pe criminali cu orice preţ. Cum să spui cu seninătate că un om care a fost descoperit îngropat, departe de casă, băgat în sac de plastic şi care prezenta o mulţime de lovituri, a murit din cauze naturale? Este lucrul care ne-a durut cel mai mult”, ne-a mărturisit, profund mâhnit, Ion Dinu, unul dintre fiii celui omorât în ianuarie 1974.