MEMORANDUM: Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, în linie dreaptă!
Guvernul României a luat în discuţie, joi – 9 februarie 2017, memorandumul promovat de Ministerul Economiei, privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, parte integrantă din programul electoral al PSD.
„Nu ne-am dezis de acest proiect deosebit de important pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării şi am început, iată, rapid, demersurile pentru materializarea lui. Încă o dată, demonstrăm că ne ducem la îndeplinire promisiunile din campania electorală.
Prin înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, dorim să reindustrializăm România, să dezvoltăm domenii economice importante – agricultura, metalurgia, industria farmaceutică, dorim să investim în sănătate prin finanţarea construirii Spitalului Republican şi a celor opt spitale regionale, dorim să construim drumuri, autostrăzi, să sprijinim cofinanţarea unor obiective importante pentru România”, ne-a declarat Carmen Holban – deputat PSD de Dâmboviţa.
Farmacist de profesie, Carmen Holban ne-a vorbit şi despre includerea în lista medicamentelor gratuite şi compensate a 13 denumiri comune internaţionale.
“Noile medicamente introduse în lista celor prescrise compensat sau gratuit sunt molecule inovative destinate în principal tratamentului pacienților cu afecțiuni oncologice, hematologice, pneumologice, reumatologice, boli rare, diabet zaharat. Unele dintre aceste medicamente vor fi disponibile pentru pacienți în scurt timp, iar altele imediat după alcătuirea protocoalelor terapeutice de către comisiile de specialitate abilitate”.