MEDICAMENTE INTERZISE, la liber pe internet! Poliţiştii au destructurat trei grupări infracţionale
În urma a 26 de percheziţii desfăşurate astăzi de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R., au fost ridicate peste 150.000 de tablete şi comprimate de medicamente şi steroizi. Au fost puse în aplicare 22 de mandate de aducere, urmând a fi dispusă reţinerea a 14 dintre membrii grupărilor infracţionale implicate în cauză.
Percheziţiile au fost efectuate în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Călăraşi, Iaşi, Sălaj, Bihor şi Timiş, la domiciliile mai multor persoane, în locuri de producţie şi depozitare a substanţelor interzise.
„Acţiunea a vizat 3 grupări infracţionale implicate în producţia, depozitarea şi comercializarea ilegală în România şi în alte state comunitare de produse medicamentoase interzise. Aceste medicamente erau comercializate atât în România, prin intermediul internetului, cât şi în alte state comunitare, în special în Spania şi Ungaria, prin intermediu unor persoane interpuse”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
În cauză, au fost efectuate cercetări faţă de 22 de persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, evaziune fiscală şi comercializarea de produse alterate. Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat până în prezent depăşeşte 1.000.000 de lei.