Marţi se decide soarta colonelului Adrian Dumitru
Aleşii târgovişteni vor hotărî marţi, 12 aprilie, dacă îl lasă în continuare pe colonelul Adrian Dumitru la conducerea Municipal Security, firmă de protecţie şi pază în subordinea Consiliului Local.
Din câte am aflat, mandatul de şase luni al col. Adrian Dumitru expiră zilele acestea, exact în plină criză generată de prădarea lui Florin Popescu.
Intruşii ar fi sustras plasma din sufragerie, bani şi documente.
Se vorbeşte că preşedintele Consiliului Judeţean i-ar fi cerut primarului Boriga să-l destituie pe Adrian Dumitru.
Gabriel Boriga ne-a spus că nu el va lua decizia de păstrare sau îndepărtare a lui Adrian Dumitru, ci aleşii locali.
Nimeni nu-şi explică vina colonelului Adrian Dumitru – directorul de la Municipal Security, firmă care nu are contract de pază cu Florin Popescu.
Sursele noastre ne-au dezvăluit faptul că mulţi consilieri locali, chiar şi de la PDL, nu vor vota pentru schimbarea colonelului Adrian Dumitru, pe care-l consideră un profesionist.
Am mai aflat că ar fi pregătit şi noul director, un fost miliţian.
Edilul municipiului Târgovişte neagă însă faptul că preşedintele Consiliului Judeţean i-ar fi solicitat să-l schimbe din funcţie pe directorul Municipal Security.