Maladia Alzheimer, în atenţia Bruxelles
Europarlamentara de Dâmboviţa Oana Antonescu, membră în Comisia de Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară din Parlamentul European, a co-prezidat dezbaterea „Informare Ştiinţifică şi Medicală despre Boala Alzheimer”, care a avut loc miercuri, 26 ianuarie 2011, la Bruxelles.
Eurodeputata a subliniat că doar printr-un efort coordonat şi printr-un dialog continuu statele membre ale Uniunii Europene vor ajunge să combată eficient această boală la nivel comunitar.
Modalităţile moderne de a acţiona în cazul bolii Alzheimer, precum şi impactul economic şi social asupra celor care trăiesc cu această maladie au fost principalele subiecte abordate în cadrul dezbaterii. După prezentările lui Nenad Bogdanovic (Pfizer) şi Annette Dumas (Alzheimer Europe), a urmat dezbaterea moderată de Oana Antonescu.
Eurodeputata a subliniat că astfel de întâlniri au rolul de a aduce la aceeaşi masă toţi factorii interesaţi de găsirea unor soluţii privind maladia Alzheimer la nivel european.
„Aceste discuţii sunt esenţiale pentru a continua eforturile făcute în ultima perioadă la nivel european pentru combaterea maladiei Alzheimer, printre care aş menţiona: ”Raportul referitor la iniţiativa europeană privind boala Alzheimer şi alte demenţe”, votat săptămâna trecută în şedinţa plenară de la Strasbourg a Parlamentului European, pentru care am fost desemnată raportor din partea grupului partidului Popular European, precum şi activitatea de cercetare întreprinsă de companiile private sau studiile realizate de organizaţia Alzheimer Europe.
Obiectivele centrale sunt diagnosticarea timpurie şi intervenţia în fazele incipiente ale bolii, acestea reprezentând, în opinia mea cheia către progresul în lupta împotriva acestei maladii.“, a declarat Oana Antonescu.
Eurodeputata a evidenţiat în mod special accentul pus de cele două prezentări asupra implicaţiilor sociale, economice şi de sănătate ale bolii. În cadrul dezbaterii deosebit de dinamice, invitaţii au abordat problema celor mai bune modalităţi de a îmbunătăţi educaţia medicilor şi îngrijitorilor în privinţa simptomelor timpurii ale bolii Alzheimer, precum şi necesitatea de a oferi diagnostic şi tratament timpuriu în toate statele membre UE.