LOCUIAU ÎN ZONA CENTRALĂ CA LA SAT! Primăria a găsit resurse financiare să asfalteze strada Nicolae Văcărescu

Au trăit să vadă, după 35 de ani, asfalt pe strada lor! Vorbim despre târgoviștenii care locuiesc pe strada Nicolae Văcărescu, în zona centrală a orașului.
”Este una dintre cele mai vechi străzi din municipiu, pe care Primăria Târgoviște efectuează reparații capoitale, conform programului de investiții pentru 2013, program aprobat de Consiliul Local.
Este o stradă care nu a mai fost reabilitată de peste 35 de ani și unde avem acum o zonă în care se poate locui absolut civilizat, o zonă liniștită, în care oamenii sunt mulțumiți pentru că primăria a găsit soluții pentru ei.
Nu contează că sunt zone din centru sau de la periferie, nu contează că sunt cartiere mai mari sau străzi mai mici, ne ocupăm și rezolvăm problemele tuturor cetățenilor”, a declarat primarul Gabriel Boriga.

















