Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, ianuarie 18, 2025
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Judeţul, la un pas de blocaj economico-social

Judeţul, la un pas de blocaj economico-social 

Şedinţa de îndată convocată sâmbătă, 25 septembrie,  la Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a desfăşurat sub egida tensiunii. Încă de la început, aleşii PSD şi-au exprimat dezacordul faţă de mulţimea de proiecte aflată pe ordinea de zi. Avocatul Sache Neculăescu a spus în plen că social-democraţii erau pregătiţi pentru a dezbate doar proiectul cu privire la rectificarea bugetară pe minus, nu şi pentru celelalte puncte, care, în opinia liderului de grup PSD, nu au fost cunoscute din timp. Drept pentru care, consilierii PSD, dar şi cei de la PNL au votat împotriva ordinii de zi, solicitând să fie discutată doar rectificarea bugetară.

De îndată, de îndată, dar cu atâtea proiecte…

Ideea nu a convenit deloc preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Popescu, care i-a atenţionat pe aleşii din Opoziţie că prin votul lor negativ pun în pericol funcţionarea unor instituţii importante şi aprobarea unor reglementări absolut necesare. Ar fi trebuit să mai fie discutate şi aprobate proiectele referitoare la: majorarea capitalului social al proaspătei înfiinţate societăţi Carpat MontanaServ SA, care nu mai dispune de fonduri nici măcar pentru salarii; preluarea taberelor şcolare de către Consiliul Judeţean; preluarea unităţii militare de la gară; aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de manager al spitalelor preluate de Consiliul Judeţean; avizarea deciziei luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară cu privire la refacerea tabelelor anexă cu gospodăriile plătitoare de taxă de habitat.

Rectificarea pe minus, după principiul dacă-i ordin, cu plăcere

În final, s-a decis discutarea proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetară. Din păcate, şi acesta s-a împotmolit la vot. PSD şi PNL nu au fost de acord să voteze favorabil rectificarea pe minus. Şedinţa s-a încheiat, dar nu înainte ca preşedintele Florin Popescu să le atragă atenţia PSD-iştilor şi PNL-iştilor din Consiliul Judeţean că au un comportament terorist şi că pun în pericol întreaga activitate socio-economică a judeţului. Dacă rectificarea bugetară nu va fi votată până la 1 octombrie, conform legii, conturile Consiliului Judeţean şi ale primăriilor nu vor mai fi alimentate cu bani de la bugetul de stat. Urmează un adevărat blocaj. În aceste condiţii, profesorii din învăţământul preuniversitar, peste 7000 la număr, asistaţii sociali, handicapaţii, angajaţii administraţiilor locale şi cei ai Consiliului Judeţan nu-şi vor mai primi salariile. Vor fi puse în pericol şi programele de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor şi laptele şi cornul pentru elevi. Degeaba! Consilierii Opoziţiei nu s-au lăsat înduplecaţi. Rămâne ca în următoarele zile PDL să adune semnături pentru organizarea unei şedinţe extraordinare. Conform legii, preşedintele Consiliului Judeţean nu poate convoca şedinţa ordinară decât la 1 octombrie, când este deja prea târziu. Despre pericolul blocării conturilor, le-a vorbit aleşilor şi subprefectul judeţului, juristul Antonel Jîjîie. “Suntem în situaţia unei Ordonanţe de Urgenţă. Neaplicarea acesteia duce la suspendarea alimentării cu bani atât a Consiliul Judeţean, cât şi a consiliilor locale. De la 1 octombrie, instituţiile publice vor fi obligate să trăiască numai din venituri proprii”. Supărat la culme de atitudinea liberalilor şi a PSD-iştilor, preşedintele Florin Popescu, după şedinţă, a făcut o declaraţie de presă în care şi-a exprimat dezacordul faţă de votul nefavorabil dat de Opoziţie şi a expus consecinţele acestor orgolii politice. A numit atitudinea PNL şi PSD a fi una de tip “Bin Laden”. Totodată, a mai menţionat că aleşii PDL care vor lipsi la următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean vor fi excluşi din partid.

View My Stats