Județul Dâmbovița nu are suficient spațiu verde pentru locuitorii săi
Comisariatul Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat luna trecută acțiuni de control în 42 de administrații locale din județ, având ca temă obligațiile de întocmire a programului etapizat de extindere a suprafețelor de spațiu verde per locuitor.
Conform OUG 195 din 2005, primăriile au obligația de a asigura din terenul intravilan minimum 26 mp per locuitor până la data de 31.12.2013.
Controalele au scos în evidență mai multe deficiențe. ”La municipii si orase nu se asigura din terenul intravilan suprafata de 20 mp spatiu verde /locuitor pana la 31.12.2010 si suprafata de 26 mp spatiu verde pana la 31.12.2013 dar in unele cazuri au fost intocmite Programe cu etapele de realizare a acestor obligatii. De asemenea s-au constatat la unele administratii publice locale, cazuri de neintocmire a Registrelor spatiilor verzi conform Normelor tehnice in vigoare.
Ca urmare a acestor constatari au fost stabilite urmatoarele masuri :
– intocmirea Registrelor locale ale spatiilor verzi
– extinderea suprafetelor de spatiu verde pana la suprafata de minim 26 mp/ locuitor al respectivei localitati pana la 31.12.2013
Toti reprezentantii Administratiilor Locale controlate au fost avertizati verbal în vederea realizarii masurilor stabilite”, precizează Robert Trifu, prim comisar Garda de Mediu Dâmbovița.