JOI, CHINDIA ÎNTÂLNEȘTE DINAMO: „Nu mergem la Dinamo să ne facem de râs”

După derby-ul SCM Argeş Piteşti din campionatul Ligii a 3-a, încheiat la egalitate cu scorul de 1-1, pentru Chindia Târgovişte urmează meciul din optimile Cupei României, cu Dinamo Bucureşti, care va avea loc joi, în „Ştefan cel Mare”.
Chiar dacă recunosc superioritatea adversarului, oficialii grupării de lângă Turnul Chindiei spun că echipa nu se va da bătută aşa uşor, scrie sportdambovitean.ro.
„Întâlnim un adversar cu carte de vizită, iar singurul lor obiectiv a mai rămas Cupa. Nu mergem la Dinamo să ne facem de râs, o să le facem probleme”, a declarat Silviu Dumitrescu, antrenorul Chindiei Târgovişte.