ISU Argeş, ceremonie de prezentare a drapelului de luptă!
Vineri, 15 septembrie 2017, Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş va organiza, începând cu ora 10:00, o ceremonie de prezentare a drapelului de luptă primit în data de 13 septembrie de la preşedintele Klaus Iohannis. Manifestările se vor încheia cu o expoziţie de tehnică de intervenţie şi un exerciţiu demonstativ.
Unităţile militare au propriul drapel de luptă, simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei. În cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate, cu fir aurit, cununi cu două ramuri de stejar care au în interiorul lor semnul de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi pe inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii. Pe timp de pace, drapelul de luptă se păstrează în condiţii speciale, sub gardă. Poate fi scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la aniversarea unor evenimente importante ale ţării ori ale unităţii.