IPP: Banii din fondul de rezervă al Guvernului, alocaţi pe criterii pur politice
Cea mai recentă analiză a Institutului pentru Politici Publice constată că resursele Fondului de rezervă aflate în prezent la dispoziţia Guvernului se alocă în continuare discreţionar către autorităţile locale conduse de reprezentanţii partidului/partidelor aflate la guvernare. Conducerea Guvernelor din ultimii ani a dovedit că nu face faţă tentaţiei de a folosi criterii preponderent politice în alocarea sutelor de milioane de euro prevăzute anual în Fondul de rezervă, motiv pentru care IPP propune ca alocarea acestor sume să nu mai intre în atribuţiile Guvernului, ci decizia să aparţină Parlamentului, dat fiind că sumele reprezintă între 2% şi 5% din bugetele anuale, sumele în valoare absolută variind de la 980 milioane de euro (în 2008), la aproape 50 de milioane de euro (în 2011, bani alocaţi de Guvern până în prezent).
Odată cu transferul atribuţiilor de distribuire a fondurilor în ţară către o comisie parlamentară, apreciem că partidele parlamentare reprezentate în această comisie vor reduce abuzurile alocărilor discreţionare ale banilor din Fondul de Rezervă, acestea urmând a fi supuse dezbaterilor şi cunoscute mai bine publicului larg.
Din analizele IPP rezultă că peste 45% din totalul de aprox. 980 milioane de euro cheltuiţi se alocau în 2008 primăriilor municipiilor conduse de PNL, majoritatea pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de capital (52%) sau pentru modernizare şi construire de Biserici (11%). În 2009, odată cu schimbarea puterii, peste 70% din cei peste 160 milioane de euro din Fondul de rezervă se alocau de această dată primarilor PDL, tot pentru cheltuieli curente şi de capital (78% din sumele Fondului). Şi în 2010 peste 60% din sumele alocate (în total aprox. 137 milioane de euro) se alocau primăriilor municipiilor şi oraşelor conduse de primari ai PDL, în total acestea primind peste 11 milioane de euro (de 2,3 ori mai mult decât localităţile conduse de primari ai PSD – 3,19 milioane Euro sau de cei ai PNL – 1,48 milioane Euro la un loc). Doar Municipiul Piatra Neamţ a primit în 2010 bani cât au primit toate cele 22 de municipii conduse de primari PNL, de exemplu.
În fine, în 2011, peste jumătate din bani (58%) sunt deja repartizaţi primăriilor de municipii ai PDL, autorităţilor locale conduse de primarii PSD aprobându-li-se doar 16% , iar celor ai PNL – 14%.
Nefiind plafonat, acest Fond de rezervă a putut fi mărit de nenumărate ori în cursul anilor, funcţie de interese politice conjuncturale, dacă evaluăm prin prisma obiectivelor finanţate. În fiecare an s-a cheltuit mai mult decât s-a aprobat iniţial, în 2008 ajungându-se la sume de 20 de ori mai mari, ceea ce înseamnă că aprobarea iniţială de către Parlament este pur formală. Parlamentul aprobă o sumă prin Legea Bugetului de Stat, dar Guvernul face ulterior ce vrea, mărind-o prin rectificări bugetare succesive, netransparente şi nepredictibile, pentru calcule politice evidente. Aceste rectificări obişnuiesc să se facă în ultimele luni ale anului – anul trecut, de exemplu, Guvernul alocând către primăriile conduse de primari ai propriului partid nu mai puţin de 40 de milioane de euro, cu doar 3 zile înainte de sfârşitul anului, atunci când atenţia publicului şi a presei este în general îndreptată spre alte priorităţi. Doar criza economică care afectează şi România face ca în 2011 Guvernul să nu cheltuiască şi mai mulţi bani, deşi anul fiscal încă nu este încheiat!
Guvernul se comportă sfidător atât la adresa Parlamentului, cât şi a Curţii de Conturi care a atras atenţia în ultimii ani că, „în majoritatea actelor normative emise pentru alocarea acestor fonduri, nu este stipulată o destinaţie precisă […], ceea ce conduce la imperfecţiuni, interpretări şi subiectivism în ce priveşte alocarea şi derularea acestor fonduri”. Motivând „cheltuieli urgente şi neprevăzute” – aşa cum ambiguu defineşte legea destinaţia sumelor din Fondul de rezervă – Guvernul finanţează masiv cheltuielile curente sau, mai nou, datoriile autorităţilor locale.
Sursa: Institutul pentru Politici Publice

















