Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, aprilie 17, 2026
Sunteți Aici Home » ALEGERI » INTERVIU: Vlad Oprea va fi un primar permanent în mijlocul locuitorilor din oraşul Titu

INTERVIU: Vlad Oprea va fi un primar permanent în mijlocul locuitorilor din oraşul Titu 

Candidatul PSD pentru Primăria Titu – Vlad Oprea are planuri mari. Ne-a declarat că va schimba radical modul de a face administraţie, punând preţ pe dialogul cu cetăţenii. Vlad Oprea spune că nu va fi doar primar al oraşului Titu, ci un prieten al locuitorilor din Titu.

Rep: Care ar fi principalele calităţi ale primarului Vlad Oprea?

Deschiderea faţă de cetăţeni, transparenţa actului decizional, vizibilitate, colaborare, conlucrare. Primăria trebuie să fie a tuturor celor 10.000 de locuitori ai oraşului Titu. Uşa mea va fi deschisă pentru toţi cetăţenii. Voi fi la dispoziţia oamenilor 24 de ore din 24. Voi acorda audienţe în fiecare zi. Trebuie să ne găsim timp, măcar o oră pe zi, să ascultăm cetăţenii, să le rezolvăm problemele. Pentru acest motiv ne aleg să le reprezentăm interesele, să fie sprijiniţi, protejaţi.

Rep: Există proiecte pe care le ai în vedere ca obiective de primă urgenţă?

Am mers în mai multe localităţi din ţară, acolo unde am auzit că s-au înfăptuit lucruri frumoase, obiective importante, care să creeze confort, siguranţă, prosperitate cetăţeanului. Am învăţat din experienţa altora şi sunt convins că pot adapta la nevoile oraşului nostru multe dintre proiecte văzute. Avem nevoie în Titu de un spital adevărat. Un centru medical de excepţie, cu cabinete, saloane, blocuri operatorii, parcări, cu medici buni, adevăraţi profesionişti pe care să-i aducem la Titu, să le acordăm facilităţi, să le creăm condiţii pentru a rămâne şi a profesa la noi.

Mă angajez ca acest spital, care îi va deservi pe toţi cei 60.000 de locuitori din această zonă a judeţului Dâmboviţa, să fie construit în doi-trei ani. Pentru materializarea acestui proiect, voi consulta locuitorii oraşului, întrucât este nevoie de contractarea unui credit. Trebuie să ne gândim la sănătatea concetăţenilor noştri, să nu îi mai punem pe oameni pe drumuri, să fie nevoiţi să ajungă la spitalele din Găeşti, Buftea sau Târgovişte.

 

Rep: Ce alte proiecte mai ai pregătite?

Lista este lungă. Vreau să materializez proiectul „Civic Alert”. Face parte din strategia mea de comunicare cu cetăţeanul, de a răspunde rapid la problemele sale, la problemele comunităţii. Vreau ca în Titu oamenii să beneficieze de internet wirelles gratuit. Doresc să construiesc un stadion nou, să dezvolt mişcarea sportivă de performanţă, să vin în sprijinul tinerilor care au talent, dăruire în practicarea diferitelor sporturi. Vreau o piaţă nouă în Titu, un loc modern, bine compartimentat şi utilat unde să-şi vândă produsele agricultorii din zona noastră şi nu numai. Cetăţenii mi-au semnalat că este nevoie de o piaţă adevărată. Cea veche s-a transformat într-un bazar.

Vreau să modernizăm toate străzile de pe teritoriul oraşului, din cel mai îndepărtat cartier. Vreau să reabilităm şcolile şi grădiniţele. Vreau să punem în valoare, printr-o colaborare cu SNCFR-ul, gara din Titu, care, de prea multă vreme, arată deplorabil. Este o emblemă a oraşului nostru şi trebuie să o înfrumuseţăm. Vreau să am o bună colaborare cu mediul de afaceri din Titu, în vederea creării de noi locuri de muncă, prin punerea în practică a unor proiecte comune. Vreau să aduc în Titu şi mai mulţi investitori. Un oraş cu o economie dezvoltată oferă civilizaţie, siguranţă şi prosperitate cetăţenilor săi. Eu pot îndeplini toate aceste obiective.

Material realizat de SC INCOMOD MEDIA SRL, la comanda PSD Dâmboviţa, Cod mandatar 21160002

 

View My Stats